Preotul Dominique Lacordaire

După părerea mea, una din cele mai marcante picturi din muzeul Louvre este un portret al unui domincan cu o privire aproape la fel de enigmatică ca Mona Lisa. Tabloul expus lângă o uşă într-una din marile galeri ale muzeului atrage atenţia, intrigă şi dacă eşti ca mine îţi creezi o mulţime de poveşti despre dominicanul din imagine. Artistul Théodore Chassériau este autorul acestei opere incredibile, care se numeşte ” Portretul părintelul Lacordaire “. Dar cine este acest om? În primul rând m-am gândit că acest om era un cunoscător al multor lucruri, şi îşi trăia viaţa într-un fel învăluit în secrete. Puternic este modul în care priveşte, conturat de atmosferă, fundalul nedefinit prea clar şi lumina tabloului. Aceasta, o privire adâncă este în mare contrast cu poziţia blândă a mâinilor. În 1840, când a fost pictat, preotul Lacordaire a spus că este “în general mulţumit cu pictura, cu toate că îmi dă un aspect cam auster.”

Şi într-adevăr, preotul Domique Lacordaire era, conform Enciclopediei Catolice aşa: “Gesturile sale erau graţioase, dar pline de vigoare, ochii săi întunecaţi străluceau datorită focului ce ardea înăuntrul său”. Tot aceasta spune că predicile pe care Jean- Baptise Dominiqe Lacordaire le ţinea erau puternice, pătrunzătoare şi spontane, cu toate că se pregătise mult pe subiect.

Lacordaire, care a trăit între 1802 şi 1861 a restabilit ordinea într-o lume de ideologii haotice şi războaie civile franceze, păstrând ordinul predicatorilor Franţei corect. Lacordaire, crescut de mama sa care provenea dintr-o familie de avocaţi, după ce la 4 ani îşi pierduse tatăl, a devenit un om curajos care a scris şi reformat biserica.
Astăzi, el este văzut ca un om important în formarea Bisericii Catolice moderne.
A predicat în faţa a peste 6000 de oameni în biserica Notre Dame de Paris, cu toate că era destul de bolnav a ajuns până la Roma şi a luptat cu oamenii câştigând prin talentele sale date de Dumnezeu de a convinge, a predica şi a-şi expune ideile într-o manieră curajoasă.
Acesta este unul din portretele mele favorite, şi mă bucur că tot ce am aflat despre Lacordaire susţin cele înţelese de mine din imagine. Traducerea din Enciclopedia Catolică a fost făcută de mine, sper că a mers.
Lacordaire cred că este un om cu adevărat demn de admirat, iar talentul lui Théodore Chassériau, care a reuşit să îi redea spiritul în tablou, nu se lasă mai prejos.

Baroc I

Am întâlnit o carte în librăria de la colţul străzii pe care o parcurg destul de des, cărticică care este un album de artă dintr-o colecţie despre pictură. Până acum nu am apucat să o răsfoiesc decât pe aceasta, despre Baroc, semnată Andreas Prater şi Hermann Bauer. Foarte bine prezentate, clar şi inteligibil, picturi din baroc şi cei mai importanţi pictori ai acelei perioade.
Barocul s-a numărat mereu printre mişcările culturale preferate de mine, Epoca identificată cu  “absolutismul”, epoca lui Brueghel cel Bătrân, Rubens şi Rembrandt se caracterizează prin exces, de o parte, iar de cealaltă parte, de clar- obscur, amândouă variantele lăsând impresii puternice privitorului. Tot în aceeaşi perioadă s-au stabilit noi standarde pentru epoca de aur olandeză.
Pictura pe care am pus-o, este expuse în prezent (noivembrie 2009) în muzeul Louvre din Paris, şi este Saint Joseph charpentier de Georges de la Tour.

E¤stul sălbatic votează

În preajma alegerilor, poate din cauza faptului că sunt în preajma Halloween- ului, ies adevăruri din oameni pe care nu te-ai fi aşteptat să le vezi. De la încercări puternice de a te chema la vot, şi până la a fredona slogane politice ca proprii convingeri.
Cine o să câştige, e dificil de spus. Actualul preşedinte cu siguranţă va fi votat de cei care îl admiră, şi speră la noi cinci ani la conducerea ţării pe care a surprins-o ori de câte ori a avut ocazia: când a spus că îşi dă demisia şi nu şi-a dat-o, când şi-a trimis fata în Belgia (acolo de fapt a fost vocea poporului superconştient de părerile politicie puternice ale fetei), când a pus-o pe Ridzi, pe Udrea, şi aşa mai departe. De cealaltă parte a candidaturii stă PSD care este partidul de care lumea dorea să se scape când au ales ca bulgarii, “revoluţia” (mult spus) portocalie, şi care în criză de ei ştiu ce s-au aliat la crearea unui guvern, care nu putea avea altă soartă decât cea pe care a avut-o !
Antonescu şi afişele sale strălucitoare propun o Românie cm o visează oamenii care în general nu merg la vot, deci bine totuşi că există.  Exsită multe probleme politice, nu există o ordine de priorităţi, dar totuşi, nu cred că aceasta este problema principală.
Problema principală constă în oameni. Populaţia care POATE să voteze, şi nu vrea. Vrea schimbare, dar din nimic. Aud că cei ce renunţă la vot menţionează argumente de genul, că oricum se fraudează alegerie. Eu habar n-am dacă se fraudează sau nu, nu sunt în măsură să scriu despre asta, dar sunt sigur că dacă ar fi să fie adevărat, fraudara s-ar face cu buletinele de vot albe. Astfel, voteză rezultatul cei ce nu votează. Sfătuiesc pe oricine, care nu se simte de acord cu niciunul dintre candidaţi să îşi anuleze votul, să ştie lumea care este părerea sa.
Tot în acea zi, se votează reducerea parlamentarilor şi crearea unui parlament unicameral. Aici bag mâna în foc că lumea o să voteze tăierea locurilor de parlamentari. Asta pentru că lumea crede că un parlament unicameral o să însemne mai puţină corupţie, nicidecum acceaşi sumă împărţită la mai puţini. De ce nu îşi pune nimeni probleme cum ar fi verificarea, aprobarea, legilor. Noi zicem, noi votăm, noi facem până la urmă ce vor unii sau alţii, monopol total s-ar traduce asta. Bulgaria, Cipru, şi alte ţări înfloritoare au un astfel de parlament.
Chiar să conving de ceva nu vreau, preşedintele îl alege fiecare, la fel şi parlamentul, pentru unele ţări funcţionează un astfel de parlament, pentru altele, ba. Să sperăm că lumea ştie ce votează atât pentru preşedinţie cât şi pentru parlament. Am zis.

All Hallows` Even sau Samhain 09

Se pare că an de an în multe ţări în afara Irlandei şi a Statelor Unite se “foloseşte” (nu vreau să zic încă “sărbătoreşte”) sărbătoarea Halloween. Problema care mi se pare mie că trebuie pusă este însemnătatea acestei sărbători pentru români (la fel ca pentru alţii). Originea sărbătorii este una mistică.

Celţii (în mare parte irlandezii de azi) sărbătoreau la această dată, 31 octombrie, Anul Nou. Atunci, în această seară, ei considerau că sufletele celor trecuţi în alte lumi se întorc, şi ei pot comunica cu acestea. Cu toate acestea, irlandezilor le era frică duhurile rele, pe care le îmbunau (considerau ei) punând mâncare la marginea oraşului. Aşa puternică era credinţa lor în această sărbătoare. De nici un fel nu avea loc petreceri sau parade sau alte manifestaţii. Acestea au apărut târziu, prin 1800, dar au degenerat, în special în America unde iralndezii imigranţi au dus sărbătoarea. Atunci, Poliţia a decis să o transforme într-o sărbătoare copilărească, instaurând tradiţia colindatului din casă în casă cu scopul de a primi dulciuri.

Cu adevărat o noapte puternică, noaptea de 31 octombrie ar trebui sărbătorită ca altceva, dacă alegem să o adoptăm, în loc de a face carnavaluri. Şi simbolul Halloweenului, dovleacul scobit, Jack O Lantern, provine dintr-o legendă irlandeză. Hallowe`en se numea la început sărbătoarea, apoi a mai avut alte nume alternative, cum ar fi All hallows eve sau Hallow mas

Oare ce ar zice celţii dacă ar vedea în ce s-a transformat astăzi All hallows` Even?

Behind the scenes: The circus life

Will there be a next generation of actobats  ?

Children screaming and gazing, colours and a more or less weird show are the terms you would associate normally with the big circus. The circus, a form of show, which appeared in ancient times, is now something from the category of things too less understood by people.
It is usually a tent, in which amazing things happen, in a place called the “arena”, sourrounded by the people watching. The acrobats, clowns and trapeze acts are familiar to anyone who has seen more circus shows. I have always been amazed by the things those people pull up. Making circle piruettes in the sky always seemed harder than it apparently looked. I thought the people traveling in the trailers must have a rather original life, compared to our town life. So I decided to find out more, directly from the source and asked a circus artist to show and let me shoot life in and around their tent.
Irina was the name of the stunt lady who showed me around, taking me backstage, to the animals and around their estblishment. It certainly is not a view you see every day. There, show animals were all together with the people working on the show, lights, sound, effects, etc.
The woman showed me her son, wondering wether he could get a future in the circus, that because the circus had had a big collapse, from the financial point of view, but they managed to save it.
With all this, she was very excited by the show, and invited me to come later.
I, although did not actually mean that, interviewed her the whole time, because I was eager to find out many things about the people there; how do the animals adapt, how do they decide where they are going to travel, how can one get to be part of a team for such a show and many other things she kindly answered.
The show started after the afternoon passed, but I got there earlier wanting to say hi to her before she started her 1 – hour preparation for the show. During the representation, I was asked by the clown in the arena, and was part of a “stunt” he did. I can only hope it was a coincidence. During the break, I found Irina outside her trailer chatting with some members of the “club”. Later, she would get ready for the show. Although they did not have elephants, which they had to give the show had in my opinion almost the same impact.
The show is nice, great I can say thinking at the amount of work one makes to do those stunts, seen as unreal by children and not taken seriously as they would deserve by the grown ups.
It really changes a man knowing that for them it is not just a business or a career, it is truely a lifestyle and a challange to live the circus way, surviving in a world that, as Irina said, says has no time for the thrill of the circus anymore.
What would it be like to run away with a circus? Like any form of entertainment, the circus has a dark side, of poverty and possible dissapointment, aswell as a glitter side of light and applause.
The last thing, mentioned above and the hope are two things that make lives real.
I thank the group of the International Budapest circus.

Check the photos out, too. (coming soon)

Tu ce alegi ?

O singura zi, un singur loc. Orasul, Cluj Napoca, locul de data aceasta este asa numita Casa de Cultura a studentilor. Adica.. ma rog. În aceasi zi s-au organizat mai multe evenimente, care au avut ca centru “aflatul în ceata”, si anume pentru ca se adresau în special studentilor fara un drum actual prea clar. Si anume, la etaj se tinea un (numele e foarte prost ales) “târg de cariere” (sau meserii), jos un altul, de ong- uri si mai târziu un american plin de bani a vorbit ascultatorilor sai despre lucruri religioase. În primul rând, târgul de meserii pare o dezamagire data de afisele mari si continutul lor. Anume, o reclama care spune “hiper- job” nu se refera decât la casierie.
Nu discriminez, dar sa fii casier într-o piata nu e chiar o meserie “extra”.
În alta ordine de idei, merge si asa, dat fiind ca omul, femeia de serviciu se numeste “întretinator al designului podelelor”.
La târgul de ong- uri se vindeau cel mai bine (sper) idei, iar seara un batrân de opt zeci si unu de ani din America, presedine al unei banci care foloseste o suta doua zeci de milioane de dolari, vorbea despre nimic altceva decât despre religie.
Utilitatea şi importanţa acestor manifestări sunt date poate de însemnătatea pe care le au pentru participanţi. Ong- urile sunt, bune, joburile sunt bune, religia şi băncile america sunt bune, ca orice lucru însă, dacă ştii ce e de făcut cu ele.

Film: Artificial Intelligence

Nicicând nu aş fi crezut că un film ca Artificial Intelligence m- ar putea da pe spate. Chiar dacă taglineurile nu sunt de loc atrăgătoare, şi anume viitorul, extratereştri şi roboţi, supratema este de fapt tragerea la răspundere a omului de către creaţia sa. Filmul din 2001 ne expune o lume care se apropie tot mai mult de ceea ce ar putea reprezenta realitatea pământeană curând. Povestea este complicata: Într-o lume populată de oameni şi de roboţi care îi imită perfect, se crează un prim copil- robot cu sentimente. Acesta este numit David, nume probabil simbolic. Acesta nefiind om, dar nici robot fără sentimente, fascinat de Pinocchio, porneşte într-o călătorie, după ce este părăsit de familia lui de oameni, după ce fiul lor- om se însănătoşteşte după o lungă perioadă. Astfel îl cunoaşte pe un gigolo cu care merge până la capătul lumii, în fostul New York. Finalul nu se poate povesti, reprezintă rezolvarea unei probleme fără rezolvare care pune spectatorul pe gânduri. Cu Jude Law şi Meryl Streep (ca voce) filmul primeşte o notă în plus. Regizat în stilul său de Spielberg, acesta reuşeşte să facă imaginile să treacă pe planul doi şi să lase povestea să conducă. Din 2001 încoace, filmul emoţionează mulţi oameni şi îi lasă să se întrebe în ce direcţie vor să ducă lumea pe care o stăpânesc şi formează.

Montagnes Russes cu Florin Piersic si Emilia Popescu

“Străini în noapte” este probabil cea mai celebră piesă de teatru din România din ultimele luni. Am văzut-o şi eu din rândul întâi şi am aproape numai cuvinte bune de spus. După titlul original al piesei, ” Les Montagnes Rousses”, se ascunde o mică poveste care timp de vreo 2 ore te ţine cu sufletul la gură şi mai mult de atât, curios. Doar două personaje, un el (adică Florin Piersic) şi o ea (Emilia Popescu) trec printr- un adevărat “rollercoaster” emoţional, schimbând măşti de personalitate şi situaţii, toate curpinse într-un singur loc, într- o perioadă de timp foarte scurtă. Cu toate că de la un punct îţi dai seama că o să se mai schimbe personalitate celor doi de câteva ori, nu poţi să-ţi dai seama de final. Cei doi reuşesc să joace perfect pentru aşa o piesă, aruncând peste public emoţiile trăite de cele două personaje. Din simplitate se naşte extraordinar
Nefiind “Richard al III- lea se interzice”, piesa adună săli pline oriunde se joacă. Textul scris de Eric Assous este regizat atent de Radu Beligan.
Piesa curpinde multe idei, emoţii, sentimente, având măcar o părticică pentru fiecare spectator din sală.
Urmarea spectacolelor sunt mereu aplauzele în picioare, florile, şi discursurile.

Poiana Brasov reloaded

Anual, celebra staţiune din judeţul Braşov devine plictisitoare şi de nişă pe timpul verii, strângând pe străzile ei doar turişti care vin să urce pe miile de munţi din împrejurimi, sau turişti veniţi de la prea mare căldură, Bucureşti sau alte zone, la răcoarea braşoveană şi implicit la cea din poiană. La fel se prezintă şi luna septembrie, când petrecerile poienare par doar amintiri. În aceste zile, vezi cum staţiunea se pregăteşte de viitorul sezon ştiind că în curând va începe o mică “avanpremieră” prin petrecerile de Halloween sau alte sărăbtori “ad- hoc”. Vezi lumea încălzindu- se la kuertos, mergând la biserică şi plimbându- se. Staţiunea poate să aibă şi o altă faţă, pe care nu mulţi o văd.

Cerbul 2009

Eveniment: Festivalul Internaţional Cerbul..

Când: 2- 7 septembrie 2009

Unde? : Piaţa Sfatului din Braşov

Organizatori: Tvr şi oraşul Braşov

Cine?: Participanţi: Tot felul de aspiranţi la titlul de “interpret” care s-au bătut pentru patru premii oferite de un juriu compus din oameni de specialitate (vine vorba) din muzică şi televiziune, din mai multe ţări.

Spectatorii : În primul rând, oamenii veniţi în Piaţa Sfatului. Din fericire, publicul cuprinde în ultimii ani toate categoriile sociale, ceea ce este bine. Evident că cei mai mulţi vin pentru a-şi vedea idolul în recital, după concursuri. Dar prin miracolul numit “televiziune”, mulţi oameni au urmărit spectacolele de la “Cerb”.

Cum? : Pare simplu de dinafară, dar în realitate este altceva. Pe vremea când în Braşov se începe construirea scenei, organizatorii au deja gata spectacolul, îl mai repetă doar un pic, pentru a fii siguri că va ieşi cum îşi doresc. Apoi, seara lumea se adună în Piaţa Sfatului sau se uită la tv, cu toate că cele două “stări” nu se prea pot compara. E mult mai bine în Piaţa Sfatului, cu toate că rişti să îngheţi de frig sau să fii plouat bine.

Ce ne-a plăcut: Că în afară de originalitatea şi vocile concurenţilor, totul a arătat bine. Mai ştiţi că la “Cerb” s-a lansat cea care mai târziu a devenit Christina Aguillera? Mai este bun şi faptul că (mai mult sau mai puţin conştient), televiziunea publică, cea care este mereu crticată pentru programele sale, este singura care face şi transmite astfel de festivaluri, dând şanse unor oameni să se afirme, creând turism şi productivitate fără să vrea, şi oferind o mulţime de locuri de muncă, deci făcând bani care ajung tot la oameni.

Ce nu ne-a plăcut: Cum am spus mai sus, concurenţii..

Concluzia: În mod bizar, cu toate criticile, Cerbul a fost lider de audienţă în primele seri, iar în total a fost urmărit de 10 milioane de români şi mulţi alţii din alte ţări, fiind transmis şi pe alte canale paneuropene.

Şi încă una, anume că o tradiţie nu este lăsată să se ducă..