Amicii festivalurilor

Comunitatea grecilor din Braşov dansează.

Braşovul se pregăteşte de festivaluri, în pliă criză economică. Trecem peste aspectul că se cheltuie bani când ar trebui economisiţi. Cu toate că încurajearea unui mod de viaţă normal este soluţia ideală pentru o işeire din criză. Asfel Watumi a fost festivalul care acaparează Braşovul zilele astea. Se pare că nu are un specific anume, cam orice implică termenul creaţie. Film, muzică, teatru şi aşa mai departe. Desigur că şi mult prea celebraartă urbană, adică forme de distracţie în afara caselor sau a muzeelor, îşi are un loc de cinste. Activităţile din festival se amplasează peste tot, în locuri închise, dar şi pe străzi, unde accesul este gratuit. Am ăzut târg de obiectelucrate manual, care sunt originale şi unele chiar faine, cum se zice în Transilvania, dar sub nicio formă artă. Acelaşu lucru,adică ieşirea din sfera artei se aplică şi pentru grafitti şi alte asemănătoare. Am văzut nişte expoziţii de fotografie şi pictură. Unele pot fi numite creaţii cu cap, altele dar poze de amatori. Oricum, bine că există şi ceva frumos. Până la urmă, găseşti diferite manifestaţii, în restaurnate sau teatre, dar am văzut şi dansuri greceşti pe stradă, sau concerte cu, din fericire sau din păcate, cu doar câţiva spectatori în public. Poate alte zile de festival vor fi mai interesante, dacă vom afla ce înseamnă fringe şi voi hotărâ să mă mai plimb prin oraş.

Pace!

Tv: Ac360: Gates of no return

Zilele trecute, una din ştirile principale din toată lumea a fost vizita preşedintelui SUA în Africa. Cu ocazia aceasta, s-a stârit multă vâlvă în presă. O emisiune grozavă pe acestă temă a fost AC 360 (de ce nu ma miră?). Anderson Cooper l-a urmat pe Obama în Africa şi a obţinut un interviu exclusiv. Mi se pare minunat faptul că a reuşit asta, dar altă parte din emisiune m-a impresionat mult mai tare. Au arătat oameni şi situaţii diverse, de la turişti afro americani la oameni care au grijă de sclavii care continuă să existe în Africa. Centru poveştii a fost însă “Gates of no return”. Acestea erau o poartă dublă, aflată în Ghana pe o plajă la ieşirea dintr-o construcţie. Pe această poartă erau trimişi oamenii de culoare, cu mai puţin timp în urmă decât ne imagnăm, după care erau îmbarcaţi şi trimişi în alte părţi. Din păcate, până să iasă pe această poartă, sclavii de atunci erau ţinuţi în nişte pivniţe mici, umede şi reci. Apoi, odată ieşiţi pe această poartă, ei nu mai aveau să se întoarcă în Africa nicodată, mulţi erau trimişi în America sau în Europa, şi multe familii nu se mai reîntregeau. Incredibil cum astăzi mulţi cetăţeni americani de culoare se întorc în acele locuri şi trec prin porţile prin care au trecut străbunicii lor. Impresionant este că nimeni nu ar fi crezut la vremea aceea că urmaşii acestora se vor întoarce ca turişti în locurile de unde rudele lor au plecat fără să se uite în urmă. Cei mai mulţi Europeni nu au această conştiinţă, noi trăind în locurile în care au trăit familile noastre de secole, dar daca privim povestea cu alţi ochi ne dăm seama de schimbările prin care trece societatea globală.

Semnati impotriva radioactivitatii?

In plină lună iulie, Greenpeace a început un tur prin oraşele României. O campanie care avea un dublu scop: primul, să informeze lumea despre sursele alternative de energie şi al doilea, să strângă semnături pentru noua lor campanie de salvare a naturii. Lăudabile amândouă, cel puţin din punctul meu de vedere. În primul rând, salut ideea lor de a arăta oamenilor baterii solare şi diverse aparate sau prize care funcţionează când conectate la acestea şi demonstrare prin alte metode că putem să producem curent în multe alte feluri decât cele cunoscute în prezent. A doua, prezintă un interes foarte larg pentru România dar şi pentru ţările din jur. Anume, de data aceasta, Greenpeace s-a decis să oprească o comandă a Uniunii Europene, şi să împiedice pornirea construcţiei a două reactoare nucleare pe teritoriul României. Am stat de vorbă cu o voluntară de la Greenpeace, care mi-a povestit multe despre activităţile lor. Greenpeace a mai strâns odată semnături şi au reuşit să scoată de piaţă becurile obişnuite, din sticlă. Teoretic acest lucru ar trebui să se întâmple cândva în partea a doua a anului 2009. Astfel, Greenpeace intenţionează ca toţi omenii din România să folosească becuri ecologice, care folosesc cu 80% mai puţin curent electric decât cele obişnuite. Dar becurile ecologice sunt făcute din substanţe chiar nocive, deci fiecare alegere are pro şi contraargumente.

Mie mi se pare o idee bună să folosim apa, vântul, soarele sau alte surse pentru a crea energie, mai ales dacă ele sunt fezabile. Mi-ar face plăcere să am şi eu nişte energie creată altfel. Cred că toţi vedem că ne confruntăm cu fenomene meteo tot mai extreme, ce bine ar fi dacă am putea să le folosim pe ele.

Din păcate, e nevoie de 500 000 de semnături pentru a demara proiectele “verzi”. Mie mi se pare responsabilă strângerea de semnături împotriva reactoarelor nucleare. Dacă doriţi să semnaţi petiţia, intraţi pe www.greenpeace.ro şi puteţi să o semnaţi online. Dacă doriţi să salvaţi planeta, trimiteţi link- ul cu petiţia mai departe!

Există argumente care susţin reactoarele nucleare, cum ar fi împuţinarea tăierii pădurilor şi exploatarea pământurilor, dar trebuie luat în vedere faptul că sursele alternative de energie sunt obligatorii (se vor dezvolta în viitor) şi plantarea pădurilor la fel. Peste ani, vom folosi numai surse de energie alternativă şi vom rămâne cu centre nucleare imposibil de demolat.

În prima poză, baterii care folosesc energia solară mici, ce pot fi folosite la încrcarea acumulatorilor.

În a doua, baterii mari.

Cine nu vrea buletin cu cip cu adevarat?

Zilele acestea, în mijlocul lunii iulie 2009, în Braşov s-a demarat un fel de campanie de strângere de semnături împotriva actelor cu cipuri sau cum o numesc ei “amprentarea” oamenilor cu numărul 666. După tot media- circul care s-a creat prin Internet şi un pic la televizor, ar fi fost şi cazul să se întâmple ceva în realitatea pe care poti să pui mâna. Radu Preda, cel cu care am făcut un interviu, despre care am scris mai demult, a spus când l-am întrebat de acest fundamentalism ortodox că este doar o inflamare verbală şi că nu vede ortodocşii făcând prea multe pentru lucrurile pentru care militează. Pe artera de plimbare se strângeau semnături, se împărţeau pliante şi cd- uri. În mod ciudat, majoritatea celor care semnau erau sau foarte tineri, sau foarte bătrâni. Mai anunţau şi un moment de întâlinre pentru a manifesta împotriva paşapoartelor biometrice,  cipurilor si aşa mai departe. Dar în ziua şi la ora anunţată în afară de mine nu era nimeni nici măcar dornic să documenteze manifestarea. Eu asta voiam să fac, nu să fug cu steagul de gât prin oraş, cum fac.. unii (nu dăm nume).

În concluzie, valoarea interviului din documnetarul “Cartea lui Dumnezeu” are o valoare tot mai mare, cu toate că am aflat că domnul era o autoritate în Teologia socială, se observă cu exemple concrete că nu vorbea fără să ştie multe. Unde merg lucrurile nu prea ştim, putem doar să bănuim ceva..

Note de bord

Pentru că nici nu ninge la Braşov, nici nu e toamnă, m-am apucat să îmi fac curăţenie în lucrurile vechi, majoritatea hârtii. Am trecut prin toate documentele (deja) din ultimii ani.  Sunt  “deja” deoarce hârtiile acelea au devenit deja ceva istoric, ce nu mai există. În afară de fotografii, care este evident că sunt documente, (cu toate că unele reprezintă mai mult decât cele arătate. De exemplu, acum nu mai ai voie să fotografiezi în săli din muzeul Louvre, deci pe lângă faptul că se aminteşte prin imagine cum era muzeul în 2005,  hârtia aminteşte şi că pe vremea aceea aveai voie să faci poze), am mai adunat şi o mulţime de alte hârtii. Bilete la muzee de exemplu (cei ce nu ştiu află acum că eu sunt un mare amator de muzee, atâta vreme cât subiectul mă interesează), ca cel din imaginea- colaj pe care am realizat-o, biletul meu gratuit de la muzeul vieţii romantice din Paris, care cu toate că nu impresionează ca celelalte, mi-a lăsat amintiri plăcute,  pentru că însuma viaţa din timpul romantismului. Mai aveam acolo multe mape de la fastvalul de teatru din Braşov, prilej cu care mi-am amintit de multe piese bune pe care le-am văzut. Mai am suveniruri care la vremea lor erau neimportante de când am fost la UNESCO, la Timişoara sau la Sighişoara. Mai ştiu cum era aerul pe vremea când m-am plimbat prin ţară şi prin alte ţări, dar mă surprinde gândul că oamenii acum mulţi ani nu făceau într-o viaţă întreagă câte am făcut eu de prin 2005 până acum.
Deja am o mulţime de lucruri strânse din filmele pe care le-am făcut, la fel cum am din spectacolele de teatru.
Am şi pliantele, şi chiar şi biletele de intrare la filmele de la festivalul de film “Anonimul”, unde am participat la conferinţa cu Cristian Mungiu, care e un fel de “minune” a cinematografiei româneşti în părerea multora.
Ar fi prea mult şi mult pre plictisitor să povestesc toate lucrurile care m-au adus aici.
Mai însă multe de văzut, multe de cunoscut, şi foarte multe de adunat. Am experimentat pe mine tradiţiile din România şi ale altora, am aflat pe propria mea piele că avem valori total opuse, noi şi cel de lângă noi, şi am aflat că suntem diferiţi cu toate că nu ne place să o recunoaştem. Dar că undeva avem cu toţii ceva mare de tot în comun.
Am văzut de la turnurile de control din aeroporturi la noul turn Babel al Europei, am văut ce au pictat cei mai sensibili oameni şi cum accelearează particule oamenii de ştiinţă, am văzut cum au trăit şi cum trăiesc cei mai bogaţi, şi cum îşi duc viaţa cei săraci, ce fac oamenii ziua şi ce fac noaptea, cum au suferit şi cum suferă, cum au fost fericiţi şi cum sunt fericiţi.

Nu se lasa!

Una din temele recente de la şcoală a fost să realizăm un filmuleţ care să aibă ca subiect principal un mister sau un secret. Aveam de respectat anumite cerinţe de realizare, dar ideea şi tot restul ne aparţineau în totalitate nouă! La acest film am lucrat (din păcate?) singur. Povestea a fost construită împreună cu mai multe persoane, (Alexandra, îţi sunt mereu recunoscător) dar ziua în care l-am făcut am lucrat doar eu. Eu şi cu actriţa din film, pe care l-aţi putut vedea chiar aici pe site. Se numeşte “Oracol” şi are ca temă misterul realitate/ vis care ni se oferă fără îl cerem. După ce am compus ideea şi am terminat şi celelalte detalii (recuzită, etc.), a venitpoate cea mai grea parte, cea a filmării. Din două puncte de vedere, primul, că eu nu sunt cel mai tare operator, şi al doilea, că Sonja, actriţa care este personajul principal din film, m-a dus în zone necunoscute de mine în ceea ce priveşte interpretarea. Ca să spun aşa şi să mă gândesc dacă să arăt making- of ul sau nu. A dat-o pe toate părţile, dar în final am reuşit să obţin destul de mult din ceea ce am vrut de la ea!

Am apreciat foarte mult că nu s-a lăsat şi că a contribuit cu toată puterea la facerea filmului! În final, filmul m-a salvat destul de bine. Titlul filmului este “Oracol” şi a fost făcut în luna iunie a lui 2009, în Cluj Napoca. Sunt curios ce ar mai fi de spus!

Ultima disputa despre Biblie

Ultimul meu film, Cartea lui Dumnezeu, este un documentar pe trei părţi. Spun pe şi nu în, pentru că partea a doua nu este o continuare a primei, ci o extindere a acesteia. Filmul, realizat în mai- iunie 2009, are în centru extremismul creştin ortodox şi ura şi xenofobia în creştinismul modern. Subiectele dezbătute sunt fundamentalismul, relativismul şi comercialitatea. În afară de informaţii primite din surse indirecte, filmul conţine şi informaţii ale unor personalităţi în domeniul religios. Radu Preda, Titularul Facultăţii de Teologie ortodoxă şi Robb Daniel, preot catolic răspund laîntrebări legate de aceste teme. Partea a doua, este numai interviul cu Radu Preda. Prima şi a doua parte au fiecare câte 13 minute, a treia fiind filmul rezumat în doar două minute. Am lucrat cu o echipă mare de oameni, poate cu cea mai mare de până acum, dar rezultatul este în mâinile privitorilor, acelaşi lucru pe care îl spun mereu.. Vă urez vizionare plăcută

Un mesaj criptat involuntar

De multe ori, ceea ce suntem nu este înteles, ceea ce transmitem, si mai putin, si prin urmare, ceea ce aratam deloc. Vreau sa povestesc, prin doua exemple, unul mai concret si celalalt mai abstract, ca persoane de toate felurile întâlnim mai peste tot, si ca nu trebuie sa punem la suflet rautatile.

Unuldin filmele mele din ultima vreme a fost atât de prost pe cât a fost debun. Sau poate ca a înclinat într-una din parti mai mult.

Realizarea a fost proasta, de aceea nu se pune, dar ideea, nu în totalitate originala a fost controversata, sau ceva mai jos. Se prezeta o fata care se relaxa ascultând muzica si stând la calculator dupa ce se izolase în camera. Nimic nu ne-ar fi dus cu gândul ca fata în rochita de vara va fugi la auzul unor clopote si se va îmbraca în costum de calugarita crestina. Ideea mea, nu era aceea cum ca uite ce fac maicutele când nu le vede nimeni, ci mesajul scris pe usa, din ultimul cadru, care se referea la un fel de what comes around goes around,karma, dupa ce vedeam ca în urma ei atârnau castile de la mp3.

O persoana care îsi dedica viata într-un asa mod Domnului ar trebui sa o respecte, cam asta voiam sa spun, dar am auzit variante câte fire deiarba pe un deal de interpretare. Pe parcurs, cine a vrut a înteles,cine nu, nu, cu toate ca lumea din jurul meu de la Cluj e cam nepsatoare în general.

Plecând de la ce am scris mai sus, ca lumea este nepasatoare, cred ca pot sa povestesc mai mult decât va imaginati despre nepasarea, ipocrizia si chiar ignoranta care se gaseste mai des decât moral. E urât sa vezi oameni carora pur si simplu nu le pasa daca ce spun are vreo baza si care se cred mult superiori altora. Vreau sa îmi pastrez stilul pe care îl am mereu, si nu o sa mai spun decât ca am fost dezamagit dar sunt sigur ca trebuie sa existe si oameni buni, umani si normali. Si ca o sa  întâlnesc cât maimulti iar împreuna vom realiza ceva.