Indulgentia 2011

Toată lumea cred că este de acord când aude “toleranţă” că este un lucru bun. Toleranţa se defineşte ca aprobarea unor idei, religii, practici cu care o persoană nu este de acord. Dacă o punem altfel, înseamnă ceva în genul ” nu sunt de acord cu tine, dar uite ce mărinimos sunt “. Cineva spunea că “toleranţa este dragoste bolnavă de trufie” şi din tot ce am scris până acum, trag concluzia că toleranţa nu este un lucru bun. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să tolerăm, ci că trebuie să acceptăm. Trebuie să acceptăm că valorile sau practicile altcuiva sunt la fel de valide ca ale noastre, şi să nu le considerăm greşite, ci pur şi simplu diferite. Asta înseamnă toleranţă. Desigur, lecţia este una grea, care poate să dureze ani să o punem în aplicare. Când reuşeşti să nu discriminezi împotriva altor oameni, religiii şi etnii, poţi să spui că ai ajuns departe. Există două feluri de toleranţă: a nu judeca şi accepta diverse lucruri, şi al doilea, care înseamnă a îndura lucruri pe care nu le poţi îngădui. Desigur, există situaţii în care nu ştii în ce direcţie să mergi cu toleranţa, faţă de abuzuri, de exemplu. Evidentă că trebuie să acceptăm totul până la urmă, însă este foarte greu.

Toleranţa nu înseamnă abţinere, ci dimpotrivă, deschidere. O să închei citându-l pe Voltaire, care spunea că “toleranţa este consecinţa umanităţii”