article
Stiri News

Dacă n-ai şti, nu s-ar povesti

 Am citit de curând o ştire, confrom căreia niste oameni din America, dacă nu greşesc, şi-au suspus copilul unui experiment neobişnuit. Acesta consta in următorul “program”: copilul lor nu avea voie sa afle daca este băiat sau fata, pentru a decide puţin mai târziu singur in privinţa aceasta. Mi s-a ridicat sprânceana când am auzit acest lucru pentru ca pe cât consider util un astfel de tratament , cu atât îl consider ciudat. In primul rând, cu toate ca am citit cu atenţie, nu am prea reuşit să aflu cum au reuşit şi cum reuşesc de atâta timp sa ascundă copilului genul său. Cu toate ca mi se pare foarte buna gândirea de a permite unei persoane să işi descopere singur(ă) identitatea sexuală şi erotică, fără constrângerea aşteptarilor sociale, cred ca modul acesta de a acţiona nu este tocmai cel mai reuşit. Cred ca poate să apară o serie de probleme cum ar fi, de pildă, dacă copilul este băiat, dar se simte ca o fată care vrea sa fie băiat, cine dintre noi s-ar descurca să trateze o astfel de problemă? Sunt curios care o să fie rezultatul. Oricum, sunt sigur că peste vreo zece ani cineva o să facă un documentar pe acest subiectcontroversat astăzi. Ce părere aveţi, de care parte a dezbaterii vă situaţi?

About Iosif

CD Iosif Trif takes interest in developing creative works as well as studying the impact works of art and cultural products have on people at both a personal and group level.

Discussion

No comments yet.

Discussions & Opinions

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 118 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2016 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.
%d bloggers like this: