archives

arta

This tag is associated with 14 posts

Arts & Crafts

Bucharest, June 2015

Des réflexions indirectes

The pictures in this album are photos I took when I was just beginning to learn about photography more professionally.

My belief is that, even though they were not works of art, they did reflect my inner self in an indirect manner.

Welome to Portlandia

De curând am descoperit un nou serial, Portlandia, care mi-a atras atenția de la prima scenă pe care am văzut-o.

Portlandia este un serial care acum a intrat în al patrulea sezon în care se vorbește despre viața în orașul Portland din statul Oregon. Ceea ce este interesant însă este că Portland nu este tratat ca un oraș, ci ca un univers alternativ, în care totul este, așa cum spune sloganul IFC, canal care produce serialul, always on, slightly off.

Serialul are ca protagoniști doi actori, pe Carrie Brownstein și Fred Armisen, care interpretează în fiecare episod diferite roluri. Astfel, ei compun o imagine a unui oraș în care oamenii par a fi mereu aceeași și totuși alții. Portlandia, varianta prelucrată a orașului Portland, devine astfel un microunivers în care toți oamenii sunt prezenți, dar și reflexia lor.

Fiecare sketch din Portlandia reflectă câte o felie de viață și o tratează cu umor și sensibilitate. Ceea ce este deosebit la acest serial este că nu e deloc bitchy și că tratează oamenii și situațiile cotidiene legate de cultură și artă cu blândețe și fără a judeca.

Actoria spontantă și momentele de multe ori improvizate, împreună cu construcția narativă și atenția la detalii fac din acest serial un produs făcut cu multă măiestrie. Portlandia este filmat în orașul reprezentat și detaliile cum ar fi faptul că primarul adevărat joacă rolul asistentului primarului sau că locurile sunt de multe ori inspirate din cele autentice îl fac cu atât mai interesant, mai ales că acestea sunt decorul unor situații pe care toți le-am întâlnit dar poate nu am reușit să le analizăm și să râdem de noi dacă putem.

 

 

Le Jardin Magnetique

Hallo!

Jardin Magnetique Poster Manuela Marcovici Iosif Trif

Momentan mă ocup şi de un proiect numit “Jardin Magnetique”, iniţiat de Manuela Marcovici, şi din care am devenit parte şi eu ulterior. 

Acesta este statementul instalaţiei care se găseşte la WASP Bucureşti. 

Cartea poștală a fost înlocuită cu magnetul de frigider. Construit ca un simbol de identitate națională, magnetul de frigider însumează elementele pe care locuitorii tării respective vor ca turiștii să le rețină,  fiind de cele mai multe ori expresia unui ideal național, reprezentând adesea o versiune romantizată. Trăim într-o epocă în care frigiderul și-a dobândit o nouă funcție în locuința omului contemporan, și anume funcția de ecran interactiv, de avizier central și un susținător al societății de consum pe care sunt dispuse suveniruri-magneți care creează un profil social-politic al proprietarului.

Work in progress

Work in progress

Acești magneți alimentează dorința de evadare și ideea de vacanță. Astfel, proiectul Jardin Magnetique, selecționat în cadrul programului Jardin d’Europe, propune atât o analiză antropologică asupra diferitelor culturi europene și modul în care acestea își manifestă identitatea națională cât și un studiu al deplasărilor turistice în contextul Uniunii Europene și nu numai.

 

 

Pentru mai multe informaţii, şi despre cum puteţi să participaţi, daţi click aici!

Yannick`s art 2012

(Jules îşi comentează însemnările II)

1 Când am început facultatea, mă gândeam că o să fie cum scrie în “Bucuria vieţii” de Irving Stone: “Teersteg scrise pe rând fiecăruia dintre ei, spunându-le:

“De ce să nu ne unim cu toţii forţele şi să facem aici, la Haga, centrul artei olandeze? Aici putem să ne ajutăm unul pe altul, putem să învăţăm unul de la celălalt şi, adunând la un loc strădaniile noastre, putem reda picturii olandeze faima universală (…)” “. Chiar dacă în cazul nostru nu era vorba de pictură sau de Haga, evident, nu a fost aşa.

2 De altfel, nici nu a fost prea mult respect în facultate. Cred că dacă nu poţi să respecţi viziunea altcuiva, nu poţi să te numeşti artist.

3 Oricum, părerea mea e că nu trebuie să te numeşti artist. Eu pot la fel de bine să mă numesc rugbist şi asta nu înseamnă că sunt unul. Altcineva trebuie să te recunoască, nu?  Continue reading

Nu te teme de umbre, este o lumină în apropiere

Caspar David Friedrich a fost un pictor german care a trăit în secolul al XIX-lea şi care este considerat unul din cei mai importanţi artişti romantici. Picturile sale sunt încărcate de coduri şi poveşti cu temă religioasă. Acesta este şi cazul în pictura „Peisaj montan cu curcubeu” (Gebirgslandschaft mit Regenbogen, titlul original). Friedrich prezintă şi aici un peisaj natural, pe care îl umple de semnificaţii.

Tabloul, pictat între anii 1809- 1810 este o pictură în ulei Continue reading

A piece of work

Heartbreaking ar fi cel mai bun cuvânt care să descrie unul din documentarele care a intrat în topul filmelor mele preferate.
Realizat în 2010, filmul o urmăreşte pe formidabila Joan Rivers timp de un an, trasând în acest an şi cursul întregii ei vieţi. Joan Rivers cred că este artistul modern! Ce m-a impresionat cel mai tare a fost când am empatizat cu ea, o persoană nu neînţeleasă, ci prost înţeleasă de multe ori. 77 de ani de viaţă în care şi-a făcut până în prezent 26 de operaţii estetice şi a oferit lumii o vitalitate Continue reading

De la pan la scan în hamacul urban

Apropiindu-se finalul acestui semestru, am avut din nou proiecte de terminat la şcoală. Acum câteva luni aveam încă timp să ne prăgătim uşor uşor. Primul proiect l-am filmat la biblioteca universităţii. Când am fost acolo să vedem sala pe care am alege-o pentru a filma, eu, cel puţin, nu mai văzusem biblioteca. Şi cred că nici câţiva dintre colegii mei. Am fost dat pe spate de cât de fumos era acolo. A fost în acelaşi timp greu şi uşor să alegem sala, dat fiind că doar una corespundea cu ceea ce doream noi. Cel puţin aşa cred eu. Asta a fost într-o vineri. A doua zi, ne-am dus să filmăm şi eram mândru de mine că merg sâmbăta dimineaţă la bibliotecă!

Pentru multe dintre filmele- exerciţii cu ajutorul cărora învăţăm practica producţiei, am folosit-o pe colega noastră “de schimb”, care a călătorit din Korea până în Cluj.
În final, câţiva colegi şi cu mine am reuşit să facem câteva producţii în două zile, trei fiind cu studenta koreană şi cu un coleg, într-o mini-serie de trei, nu neapărat legate.

Peste două zile Continue reading

Le Concert (film, 2oo9)

Filmul lui Radu Mihăilescu prezintă o poveste cunoscută, clişeică şi cu două finaluri posibile, dar o spune într-un mod pe care l-am aşteptat de atâta de mult timp. Cu toate că regizorul este român, nu este un film “românesc”, ci are atmosfera unui adevărat film european. Şi anume, cumva, crează o lume în care toate clişeele devin noi şi originale. Este povestea unui fost dirijor rus, care nu mai este lăsat să dirijeze după ce un membru al partidului comunist îl umileşte în faţa a mii de oameni în timpul unui concert la teatrul Bolşoi. După câteva zeci de ani, acesta găseşte, cu toate că ilegal, o modalitate de a dirija dându-se drept dirijor la Bolşoi, în Paris, lucru foarte important pentru el (o să aflaţi de ce). Problema însă este că nu poate să ajungă de unul singur acolo, şi se vede nevoit să se alieze cu comunistul care îi distrusese visul de mult. Şi de aici începe aventura, care te ţine ţintit spre ecran vreo două ore fără să îţi dai seama. Pelicula este plină de contraste amuzante, modul de viaţă din Europa post comunistă versus cel din Europa de Vest, clasa de jos în contrast cu înalta societate. Dar în ciuda tuturor acestor contraste, filmul transmite ideea că arta poate fi în oricine şi că şi că un artist este mereu un artist care va simţi nevoia să o elibereze.
În opinia mea, este unul din cele mai bune filme din ultimii ani, care te poate face să plângi ca apoi să râzi cu poftă.

Mulţi oameni, printre care mă număr şi eu, spun că e greu să povesteşti acest film, el trebuie văzut şi să fie trăit.

Suişurile şi coborâşurile culturii sau a ceva de genul acesta

Mai demult, la o vizionare organizată în cadrul UBB la Cluj- Napoca, discutându-se un proiect filmat al unui student, un profesor al cărui nume îmi este necunoscut deocamdată, a spus în discursul său “doar tu aici ai făcut o operă de artă”. Era serios. În opinia sa, ca în a multor altora, proiectele de film sau fotografie sunt opere de artă. Orice lucru pe care îl facem este atunci artă în concepţia multora. Desigur, mulţi consideră că numai ce fac ei este artă şi ce fac ceilalţi e o porcărie, iar de cele mai multe ori cu certitudine sentimentul este reciproc.

Cultura de prea multe ori este suprapusă pe artă. Cultura este un produs al societăţii, ceva ce original făcut de o societate. Aici nu intră orice marcă înregistrată răscumpărată la infinit. Arta, pe de altă parte, este, după părearea mea o expresie a unor lucruri uman general valabile. Cu alte cuvinte, arta e ceva veşnic. Ca să considerăm ceva artă, e nevoie să treacă probe ca timpul şi spaţiul. Priviţi aşa numita “artă sacră”, care ne zice în ziua de azi la fel de multe ca oamenilor din secolul cinci să spunem, când a fost creată. Continue reading

Ziua Internationala A Teatrului 2010 Cluj

Sărbătoarea teatrului ca tot ce înseamnă el este o idee bună, care ne permită să sărbătorim arta teatrală şi tot ce ţine de ea. Teatrul, concept care există de mii de ani, a devenit ca un fel de nevoie pentru oameni. De la spectacolele de stradă, la spectacolele-eveniment- din nou la spectacole pentru publicul larg, orice joc urmărit de public este teatru. Asta pentru că teatrul spune poveşti şi ridică emoţii, culturalizează şi educă, ne face să analizăm. O echipă de oameni, de la scenarist, regizor şi tehnicieni până la actori îşi aduc contribuţia pentru un spectacol reuşit.
Teatrul, sub forma sa tradiţională, acea în care lumea venea elegantă şi făcea parte din acea sală care îşi stingea uşor luminile ca apoi să ridice cortina şi să aducă oameni adevăraţi ce trec prin lucruri inedite în faţa publicului, a dispărut. Chiar dacă astăzi garderoba în cele mai multe săli nu este obligatorie şi pe afiş nu scrie nimic despre cum să sau să nu te îmbraci, interesul pentru teatru continuă aparent să fie viu. Asta, cu toate că publicul nu înţelege. Publicul nu înţelege că pentru actori, spectacolul de teatru este o formă de exprimare, o viaţă cu de toate, care are un sfârşit de fiecare dată când cortina cade. Continue reading

Ganduri despre vechea lume noua

Se vorbea la prezentările de filmuleţe de la şcoală (ca de obicei) la avantajele din toate pdv ale filmului comparat cu hardurile digitale. Da, ştim toţi, contrastele sunt mai multe, deci imaginea e mai plastică. Pelicula este material organic, şi atunci nu are pixeli care să o strice. Se învaţă a lucra cu aparatul de filmat. Etc etc etc . Dar mereu se spune să facem pe film numai ideile care merită, cum ar veni, să fie păstrate (pe veci?) pe suport adevărat, a cărui calitate nu va putea (teoretic) fi niciodată depăşită. Într-adevăr, niciun format digital nu o să se compare cu cel organic, dar mă gândesc că cine ştie ce se va inventa şi folosi cândva. Degeaba folosim, părerea mea, tehnică de cea mai mare calitate dacă ceea ce comunicăm este lipsit de conţinut. Majoritatea scurt- metrajelor (sau simulărilor de) sunt, ca aproape întraga viziune a generaţiei ce a crescut în România împreună cu democraţia, lipsită de orice consinstenţă. Toţi sunt pierduţi cândva, fără valori şi lucruri la care să adere. Continue reading

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.