archives

Biserica

This tag is associated with 7 posts

Foto: Mănăstirea Stavropoleos

Mănăstirea Stavropoleos este un loc foarte interesant din Bucureşti. Biserica mănăstirii a fost construită în 1724 şi este singura construcţie dinn ansambulul mănăstiresc iniţial. Biserica este construită în stil  brâncovenesc şi şi-a luat numele de Stavropoleos în urma unei prelucrări a cuvântului grecesc “Stauropolis”, care înseamnă “Oraşul  Crucii”. Ce este ineresant la această mnăstire este că se află chiar în centrul Bucureştiului.

Împrejurimile sunt în general atipice pentru o mănăstire, lucru care o face într-un fel misterioasă şi fascinantă.

Aici sunt câteva poze pe care le-am făcut când am fost acolo.

Advertisements

Stilul ‘gotic bizantin’: Confluenţa dintre occident şi orient în Ţara Bârsei

Biserica Sfântul Nicolae din Râşnov

Cultura, sau rezultatele la care a ajuns un anumit grup până la un anumit punct, reprezintă capacitatea umană de a reprezenta experienţe prin simboluri precum şi modul în care oamenii au exprimat în mod creativ atât aspectul mai profund cât şi pe cel mai superficial al existenţei lor. Orice cultură însă, îşi are rădăcinile în confluenţa dintre mai multe culturi. Uneori însă, asimilarea nu se face complet, şi astfel avem de a face cu elemente ce nu ţin exclusiv de o paradigmă şi de un mod de viaţă sau de altul.
Spaţiul românesc a fost de-a lungul istoriei sale locul de întâlnire al multor culturi şi popoare, iar uneori influenţa pe care acestea au exercit-o unul faţă de celălalt a dus la apariţia unor produse culturale extrem de interesante, greu de definit şi de categorizat.
În zona Ţării Bârsei au convieţuit şi s-au influenţat reciproc culturi diferite, cu gândiri şi origini diferite. În acest spaţiu de confluenţă a culturii româneşti şi a culturii germane (săseşti) se găsesc vestigii care, cu toate că din punct de vedere formal aparţin uneia dintre grupe, din punct de vedere al gândirii şi al viziunii despre lume, lucrurile nu mai stau atât de clar. În localitatea Râşnov din judeţul Braşov se găseşte o biserică a cărei pictură şi arhitectură dau încă dureri de cap cercetătorilor. Biserica Sfântul Nicolae este un reflex al relaţiilor multiculturale şi multietnice care s-au regăsit în Ţara Bârsei de-a lungul timpului. Cu toate că este o biserică ortodoxă şi a fost mereu aşa, influenţa săsească se vede într-un mod foarte puternic în pictura şi arhitectura bisericii. Ghizii locali numesc stilul picturii „gotic bizantin”, cu toate că această denumire nu este una acceptată la scară largă. Vom încerca să vedem de ce este această biserică de secol XIV atât de unică şi de valoroasă pentru patrimoniul cultural şi religios al zonei, şi cum se reflectă întrepătrunderea dintre culturi în aceste forme de exprimare a spiritului religios şi de reprezentare al lumii.

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea braşoveană Râşnov a fost construită în secolul XIV şi este considerată a fi prima ctitorie a Basarabilor în Transilvania, şi cea mai veche biserică ortodoxă din Transilvania de sud-est. Conform săpăturilor arheologice, se pare că oraşul Râşnov a fost la origine o aşezare dacică, dar că mai târziu ar fi existat în acel loc şi un castru roman. Prima atestare documentară a oraşului datează din anul 1331, când este menţionat sub numele de Rosnou. Denumirea latină a oraşului se pare că era Villa Rosarum. Localitatea Râşnov a fost de-a lungul istoriei sale un spaţiu de confluenţă a mai multor popoare, religii şi stiluri de viaţă, lucru care se regăseşte şi în monumentele oraşului şi care este vizibil şi astăzi. Încă din vechime, oraşul a avut şi o denumire germană, Rosenau (în traducere „lunca trandafirilor”), care se păstrează şi astăzi, dar şi una maghiară, Barcarozsnyó. Aceste denumiri sunt urmarea prezenţei extrem de puternice a populaţiilor de saşi şi secui, care astăzi au devenit minoritari.
În secolul XIV, când a fost construită biserica ortodoxă din acestă localitate, popoulaţia română-creştin-ortodoxă nu era foarte numeroasă, zona Ţării Bârsei fiind ocupată majoritar de saşi şi maghiari, dar prezenţa şi mărimea bisericii ne dau de înţeles că românii erau o comunitate puternică şi respectată. Se pare că această biserică a fost construită în anul 1384, dar cercetările din ultimii 20 de ani indică faptul că ar putea fi chiar mai veche de atât.
Oraşul Râşnov este situat lângă Braşov şi în apropierea unui drum comercial important, lucru care a dus atât la dezvoltarea sa economică, cât şi la influenţarea vieţii oamenilor din acest spaţiu de către cei ce treceau prin această zonă. În secolele XIV-XVI, Râşnovul a devenit al doilea târg ca mărime din Ţara Bârsei.
Revenind la biserică, cercetătorii susţin că aceasta ar fi fost construită din piatră datorită faptului că pe acel loc se aflase iniţial o biserică ortodoxă de lemn care ar fi fost distrusă în 1241, în timpul marii invazii a mongolilor. O altă motivaţie pentru construirea unei biserici din piatră este faptul că în Evul Mediu, în Râşnov aveau loc foarte multe incendii, lucru care ar fi putut determina oamenii să dorească construirea unor edificii mai rezistente. Biserica este situată în afara cetăţii, la marginea unei păduri. Condiţiile defavorabile în care trăiau românii din acea zonă a determinat ca aceasta să aibă o arhitectură simplă şi foarte modestă, dar în acelaşi timp neobişnuită şi atipică pentru o biserică ortodoxă. Stilul bisericii este unul rustic, cu nava unică şi cu o singură absidă pentagonală, având un număr impar de laturi. Partea estică a navei, compusă din două travee se sprijină pe două rânduri de ogive. În colţul navei există şi astăzi o consolă conică a navei iniţiale, ce datează, ca şi bolta, dinainte de anul 1384. Aceste elemente de arhitectură amintesc mai degrabă de o biserică săsească decât de una tipic transilvăneană.
Pictura din interiorul bisericii „Sfântul Nicolae” este foarte deosebită şi este o reflexie a unei vieţi în care se întâlnesc orientul şi occidentul. Acest fapt se datorează populaţiei germane, care se pare că ar fi venit de pe malul stâng la Rinului, dintr-o localitate numită chiar „Rosenau”, a avut un impact foarte mare asupra modului de viaţă al locuitorilor cetăţii transilvănene.

Conform istoricilor locali, culorile folosite pentru a realiza pictura din acestă biserică au fost create exclusiv din plante medicinale. În decursul timpului, aceasta s-a înnegrit şi din diferite cauze, ce ţin mai ales de faptul că o perioadă îndelungată de timp, biserica nu a mai fost folosită, pereţii au fost acoperiţi de un strat negru de murdărie. Numai după anul 2000 s-au realizat lucrări de curăţire a pereţilor. Pentru a face acest lucru s-a folosit o combinaţie de apă, amoniac şi brânză de vaci. În urma acestei restaurări, au ieşit la lumină o serie de picturi extrem de interesante şi de deosebite.

La începutul sec. XVI, biserica a suferit o distrugere, în urma căreia s-a reconstruit de la jumătatea pereţilor în sus. Astăzi se văd încă urmele acestei intervenţii, care se observă la diferenţele de grosime ale zidăriei, precum şi prin modul în care se îmbină consolele de piatră cu arcele din cărămidă ale bolţilor. Reconstruirea zidurilor de la începutul sec. XV a fost urmată de acoperirea interiorului cu un înveliş de frescă. În ultimii ani însă, de sub acest înveliş de factură postbizantină au fost scoase la iveala suprafeţe importante. În nişa proscomidiei din altar se poate vedea un „Iisus al Durerii cu Maica Domnului şi Sf. Ioan”, iar pe pânzele bolţilor părţii estice ale naosului sunt pictate scene din viaţa lui Iisus (vindecarea orbului, învierea lui Lazăr, patimile); Iisus Pantocrator, medalioane cu sfinţi şi cete îngereşti, reprezentări ale evangheliştilor şi alte icoane. Este de remarcat faptul că Iisus Pantocrator, care se găseşte pe boltă, în poziţie centrală, este situat atipic, fiind orientat către uşa de ieşire, şi nu către altar, cum este obişnuit.

Pentru că  comunitatea creștin-ortodoxă era în continuă creştere, spaţiul iniţial al bisericii a devenit prea mic, aşa că a fost nevoie ca biserica să fie extinsă. Zidul vechi de la închiderea naosului a fost dărâmat, iar biserica a fost extintă spre vest, ataşându-i-se un compartiment dreptunghiular, care a primit rol de pronaos. Intrarea în biserică a fost mutată pe latura nordică, astăzi acolo se află o nişă amplă, suprapusă de o fereastră.
În timpul acestor schimbări, care s-au petrecut în 1679, compartimentul cel nou a fost pictat, atât la interior cât şi pe exterior în tehnica numită al secco. Se pare că aceasta a fost realizată de doi pictori dintr-un atelier din sudul Carpaţilor. Conform unor surse, aceştia sunt aceiaşi pictori care au pictat şi fresca din spaţiul mai vechi al bisericii. Inspiraţia pentru noua pictură este chiar programul iconografic anterior. Astfel, pe boltă şi pe zidurile perimetrale se regăsesc scene din viaţa lui Iisus ca: fuga în Egipt, botezul, învierea lui Lazăr, dar şi scene din Săptămâna Patimilor cum ar fi Cina Cea de Taină, sărutul lui Iuda, Iisus la Pilat din Pont, purtarea crucii, răstignirea, punerea în mormânt, etc.

În jumătăţile penetraţiilor de boltă, spre apus se văd reprezentări ale evangheliştilor, dar şi scene din viaţa Maicii Domnului, heruvimi, sfinţi redaţi în medalioane, dar şi o serie de cadre cu motive florale.

Picturile din biserică se caracterizează prin simplitate şi respectă canoanele bisericii răsăritene. Sfinţii sunt acoperiţi cu veşminte, fiindu-le vizibile numai faţa şi mâinile. Faptul că li se vede faţa simbolizează faptul că în ei se află spiritul divin, iar mâinile simbolizează creaţia lui Dumnezeu. În ciuda faptului că imaginile din icoane par a se petrece într-un timp şi spaţiu suspendat, pentru a reda transcendenţa mesajului, acestea par a fi influenţate de pictura gotică care a fost puternic influenţată de lumea laică, astfel încât unele scene de pe pereţii bisericii dau impresia de a reprezenta scene foarte concrete de viaţă. Amprenta timpului în care au fost realizate picturile îşi face şi ea simţită prezenţa prin modul de reprezentare a „civililor” din icoane, dar şi prin tehnica de pictare a elementelor. Astfel, găsim o combinaţie între bidimensionalitate şi tridimensionalitate. În general, chipurile par a fi mai degrabă bidimensionale, în timp ce elementele ce ţin de lumea materială (textile, obiecte, geografie) par a avea mai multă tridimensionalitate. Cu puţine excepţii (una dintre acestea ar fi Iisus Pantocrator), personajele din icoane se privesc unele pe altele şi interacţionează între ele, neintrând în contact cu privitorul. Acest fapt denotă caracterul informativ pe care trebuie să îl aibă o icoană şi caracterul educaţional al acesteia. Imaginile din biserică sunt un intermediar între concret şi abstract, şi fac apel la psihicul celui care priveşte, dar în acelaşi timp sunt şi o reprezentare a societăţii în care au fost pictate.
Compoziţiile picturale sunt dramatice şi conflictul conţinutului reiese din redarea spaimei în faţa morţii, specifice acelei perioade , combinată cu promisiunea învierii şi a unei arte marcate de bucurie. Picturile păstrează caracteristicile artei religioase bizantine, care abstractizează şi sugerează idei, dar se combină cu gândirea gotică, care este foarte reprezentativă şi atentă la detalii.
Este greu de stabilit ce face ca aceste picturi să fie atât de deosebite şi ce le deosebeşte de pictura bizantină din acea vreme. Se poate argumenta că imaginarul care stă în spate are mai degrabă o încărcătură de factură occidentală decât grecească, aşa cum se întâmplă de obicei în cazul icoanelor bizantine.
În concluzie, putem afirma că la Râşnov, interferenţa mai multor culturi, a dat naştere unui limbaj conceptual exprimat într-o manieră unică.

 

 

Despre Braşov

Braşovul poate că există de când lumea şi Pământul, dar este atestat documentar însă de 775 de ani. Corona, oraşul de la poalele Tâmpei este cel mai frumos oraş din câte am văzut deocamdată. Şi nu pentru că este oraşul meu. Cunoscut sub numele de Corona, Kronstadt sau Brasso, această aşezare din depresiunea Braşovului cară o imensă încărcătură culturală şi umană.

Anul acesta se împlinesc 775 de ani de la atestarea documentară a oraşului dar se pare că oameni au locuit cu mulţi ani şi înainte de acest prim document. Acesta fiind un document păstrat, ne duce cu gândul că au fost multe alte scrisori, hârtii etc în care apare numit oraşul dar că au dispărut undeva.

În Braşov se găsesc culturi şi locuri inimaginabile şi totuşi prezente în cotidian. De la biserica Neagră, iniţial numită biserica “Sfânta Maria” dar care şi-a căpătat acest nume în urma unui incendiu, şi saşii din jurul acesteia la aşchii din ceea ce se pare a fi Sfânta Cruce şi dacii ce aveau temple la Pietrele lui Solomon. Continue reading

Primul patriarh care a venit la Brasov

Se poate spune că ziua de 21 august de anul acesta, 2009 a intrat în istoria oraşului Braşov.  Şi anume, pentru că a fost prima dată când un patriarh a venit în vizită.  Evenimentul s-a ţinut la biserica Sfântul Nicolae. Puţini oameni se aduneaseră acolo să îl vadă pe prea fericit, muţi erau jandarmi şi preoţi.  Masele de oameni erau mai mult separate de grupul de oficialităţi, adică vreo 100 de preoţi, prefectul, primarul şi alte oficialităţi braşovene. După ce toţi au aşteptat în Piaţa Prundului, pe la ora 12, 30 a ajuns şi maşina cu patriarhul.  Scurta ceremonie,  realizată de preoţi şi juni a ţinut puţin după care toţi au intrat în biserica din Şcheii Braşovului unde s-a ţinut o mică slujbă.

Cartea lui Dumnezeu

Filmul meu numit  Cartea lui Dumnezeu, este un documentar pe trei părţi. Spun pe şi nu în, pentru că partea a doua nu este o continuare a primei, ci o extindere a acesteia. Filmul, realizat în mai- iunie 2009, are în centru extremismul creştin ortodox şi ura manifestată prin xenofobia creştinismului modern. Subiectele dezbătute sunt fundamentalismul, relativismul şi comercialitatea. În afară de informaţii primite din surse directe, dar ascunse, cum sunt paginile de Internet sau blogurile, cel mai adesea nesemnate, care însă instigă la un mod de viaţă impregnat cu ură, în loc de pacea religioasă,  filmul conţine şi informaţii ale unor personalităţi în domeniul religios. Radu Preda, Titularul Facultăţii de Teologie ortodoxă şi Robb Daniel, preot catolic răspund la întrebări legate de aceste teme. Partea a doua, este numai interviul cu Radu Preda. Tematica religioasă, foarte controversată în aşa numitul “sat global” este şi centrul discuţiilor pe care le-am purtat, vorbind despre acei oameni care doresc să înlăture tot ceea ce nu este identic cu ei. Acei “salvatori” falşi, care consideră că sunt distruşi de comunicare şi multiculturalitate. Preotul spune că mersul la biserică este important pentru a şti şi a studia creştinismul, un om neputând să ştie din camera lui (cuvintele mele) ce vrea religia să ne înveţe. Continue reading

Turnul cu ceas

Zilele astea am avut ocazia sa merg undeva unde nu multă lume a călcat. Lucrând la un film, am avut şansa să merg în turnul bisericii “Sfâtul Mihail” din Cluj. Este acea biserică construită în stil gotic care nu este catedrală, cum crede lumea datorită grandorii. Apoi, mai este de menţionat că biserica de confesiune creştin- catolică a fost terminată înainte de turn, care a fost adăugat după aceea. Am ajuns foarte sus, mă simţeam ca Quasimodo. Acele locuri nu sunt vizitate de turişti din lipsă de spaţiu. Am văzut clopotele, care la un moment au bătut de fix, ceea ce este o altă atmosferă decât când le percepi de jos, şi am văzut una din panoramele perfecte ale oraşului. Întunericul, porumbeii şi turnul chiar mă făceau să mă gândesc la Quasimodo. Am filmat panorame şi am făcut poze care o să le folosesc pentru use strict personal. Cam acum o lună m-am decis să nu mai prea pun poze pe net sau să le arăt multor oameni.

Cine mai sarbatoreste Pastele

Mă gândeam să scriu despre Paşti, nu însă referindu-mă la un anumit Paşti,adică cel ne-ortodox sau cel ortodox. Ne-ortodox nu înseamnă anti- ortodox, înseamnă toate celelalte.

În ficare an, în ultimii ani, în preajma Paştilor s-a dat liber la atacuri anti- creştine. Cum s-au întâmplat toate aceste supra- mediatizări exact în acele perioade, nu vreau să comentez. Mai ştiţi de giulgiul din Torino, care a fost mai mult sau mai puţin dovedit că este fals, apoi adevărat, apoi s-a motivat că ar fi fost adevărat, dar persoana care a fost în el nu a murit niciodată fapt dovedit de criminalişti. În alt an a fost “DaVinci code” alt produs care a făcut pe toate lumea să se întrebe dacă bazele creştinismului sunt reale sau nu. Şi exemplele pot continua. Eu am citit pe tot felul de bloguri conspiraţioniste tot felul de lucruri cu care sunt, cel puţin în mare măsură, de acord. Numai că acele “bănuieli” nu prea pot fi clar dovedite, deci rămân mai degrabă nişte fantezii.

Întrebarea pe care mi-o puneam este dacă mai sărbătoreşte lumea Paştele? Eu sper că veţi sărăbtori Paştele, creştinii evident. Şi dacă veţi merge la biserică sau veţi ciocni ouă roşii să credeţi ce auziţi. Eu nu ştiu ce o să simt de acest Paşti. Dar cum se zice, să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa.

Paşte fericit! tuturor care aveţi mâine sărbătorile, pentru ceilalţi mai stăm o săptămână şi o zi, dar urarea rămâne tot valabilă. Sper să revin cu intrări în săptămâna mare. Salut!

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.