archives

Bucuresti

This tag is associated with 12 posts

Mood Snapshots 4

Pictures from the Peasant’s Museum in Bucharest and the Prahova Valley (mountains).

În limita Bucureștilor

Faptul că voi sta doi ani în București a fost un lucru destul de greu de digerat la început care la sfârșitul perioadei m-a lăsat atât cu un gust amar cât și cu nostalgii ale unei lumi unice.

Bucureștii sunt într-adevăr capitala României, în sensul tare al cuvântului. În București, sunt concentrate toate contrastele care compun România de azi, de ieri și de alaltăieri: pe deoparte, o mahala, o dezorganizare completă și o mulțime de oameni agitați gratuit, iar pe de altă parte, o lume culturală. La fel ca în România (simbolică), în București nu prea există spații deschise pentru o viață citadină publică. Bucureștii nu au un centru, așa cum la Paris este zona din jurul turnului Eiffel sau la Viena Stephansplatz. Bucureștii sunt pur și simplu o mulțime de străzi încurcate mai ceva ca… nu știu ca ce.

Aceasta a fost una din primele mele observații legate de capitală, și anume, că aici, dacă vrei să stai undeva, ai face bine să scoți și niște bani. Din păcate, acest oraș nu este deținut de locuitori, așa cum este obișnuit.

Aici, majoritatea oamenilor se deplasează cu mașina, ceea ce face ca traficul să fie în permanență aglomerat, iar pe stradă sunt doar cei ce nu merg cu mașina sau cu metroul, și care, de obicei, se deplasează pe distanțe mici.

Vorbind de spații publice, trebuie să spun că în București nu există spații verzi. Cel puțin în zona în care am fost eu, adică între zona centrală-centrul vechi- Grozăvești-Unirii, nu există aproape niciun parc în adevăratul sens al cuvântului, sau cel puțin o piațetă. Mai mult, din cauza faptului că pe străzi nu prea sunt copaci, orașul este extrem de gălăgios și obositor.

Aceste inconveniente pălesc complet în comparație cu adevăratele boli ale orașului, și anume oamenii străzii. Centrul Bucureștiilor cel puțin, este plin de oameni care au mare nevoie de ajutor, de oameni care dorm pe stradă și care cerșesc. Mergând pe stradă, vezi mulți oameni care au nevoie de ajutor.Acest lucru mă deprimă destul de mult. Mi se pare că este o situație care se poate gestiona, mai ales cu atâtea biserici în zonă, care, bănuiesc, strâng mulți bani pentru săraci.

Pe lângă aceste probleme, capitala României este un fel de oraș care pare că se desființează mai degrabă decât să pară că se dezvoltă pentru secolul 21. Casele sunt stricate, blocurile vechi, planificarea urbană inexistentă și mizeria… murdară.

În mod ciudat, acest aspect al orașului-capitală nu este însă singular, el este în contrast cu partea mai decentă a orașului. Zona de pe la Calea Victoriei este într-adevăr decentă, cu Ateneul, magazine drăguțe și restaurante cochete și încearcă să contrabalanseze, nereușind, mizeria.

Vorbind de aspecte pozitive, pe lângă acestă zonă, mai există și Centrul Vechi, în care sunt multe restaurante și localuri scumpe și destul de frumoase.

Aceste contraste fac din București să fie un oraș care pare să fie o reflexie a unei metropole sud-americane, în care haosul domină într-un decor extravagant.

Dar Bucureștii sunt altfel. Aici, oamenii oscilează între a fi extrem de zăpăciți sau extrem de concentrați. Acest oraș, care este probabil cel mai scump oraș din România și unul din cele mai scumpe orașe din Europa de Sud-Est, este o confluență interesantă, dar deprimantă cultural între Europa de Est și Balcani.

Casele sunt decorate în ceea ce eu numesc stil post-comunist, în care mobila veche încă mai este folosită, dar care există alături de aparatură ultra-modernă, oamenii au mereu de trecut prin probleme ce nu ar trebui să le aibă, cum ar fi instalațiile proaste ce cauzează pierderi de bani, iar comunitățile par a fi compuse din oameni care nu sunt nici prea apropiați, nici prea distanți, parcă toți s-ar ghida după zicala ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape.

Putem spune că Bucureștii reprezintă mentalul României: vor să fie parte din modernitate, dar fac tot posibilul pentru a se opune acesteia, vor să fie autentici, dar frica de ce ar vedea îi împiedică să se privească.

Trecând peste toate aspectele negative, pot să spun că experiențele mele din București au fost extrem de diverse: am cunoscut oameni pe care aș dori să îi mai văd și care mi-ar plăcea să fie parte din viața mea, dar faptul că a fost o experiență relativ scurtă și faptul că eu sunt un om ce se mișcă greu, am rămas mai mult cu dorințe de a dezvolta ce am început în București decât cu dorința de a retrăi ce am făcut deja. În afară de faptul că am învățat multe la facultățile de istorie și filosofie unde am avut cursuri, am învățat foarte multe despre diferite moduri de viață, despre multe concepții despre lume și despre faptul că lumea este într-adevăr diversă. Bucureștii nu mi-au deschis numai un drum din punct de vedere mental, pe care în acest moment nu m-am hotărât dacă să îl urmez sau nu, dar mi-au deschis și o cale socială pe care nu cred că o voi lua, dar pe care o voi urmări din calea pe care doresc să mi-o creez în paralel.

Academica Nervosa

University is great, but sometimes it goes berserk!

May / June 2015 @ University of Bucharest

Communist Bloc Party

In April 2015, there was a tour of Bucharest going on outside the bloc in which I lived. I took a look outside. Right as I was looking at the group, the man leading the group said “and here, you can see a communist bloc.”

At that point, everybody turned and looked at the building, and more specifically at me, as I was in the window. Right then, I snapped a picture of the group with my tablet.

Here it is.

I did not know I lived in a communist landmark. It’s interesting how marketing works and how you can turn a regular building into a touristic sight.

Communism

I usually don’t enjoy photographs that have a before story (and mostly and after one too), because I think the photograph itself should tell the story, but I think in this case, it does work.

Foto: Mănăstirea Stavropoleos

Mănăstirea Stavropoleos este un loc foarte interesant din Bucureşti. Biserica mănăstirii a fost construită în 1724 şi este singura construcţie dinn ansambulul mănăstiresc iniţial. Biserica este construită în stil  brâncovenesc şi şi-a luat numele de Stavropoleos în urma unei prelucrări a cuvântului grecesc “Stauropolis”, care înseamnă “Oraşul  Crucii”. Ce este ineresant la această mnăstire este că se află chiar în centrul Bucureştiului.

Împrejurimile sunt în general atipice pentru o mănăstire, lucru care o face într-un fel misterioasă şi fascinantă.

Aici sunt câteva poze pe care le-am făcut când am fost acolo.

Here we go again!

Conform orarului universitar, semestrul al doilea a început deja de aproape șapte zile. Facultatea de Istorie a fost însă reținută, ca să mă exprim așa, și nu a dat orarul decât pe joi. Acest lucru m-a avantajat într-un fel, am mai putut să stau prin Brașov și cred că va mai fi nevoie să rămân câteva zile. Mă întreb dacă nu știau de nu-știu-când că va începe semestrul?

Semestrul I s-a terminat destul de bine, am avut note decente și cum cred că am mai spus, cursurile au fost în general plăcute (chiar dacă, mai ales la început, mi s-au părut grele). Cursurile de pe semestrul doi se anunță a fi cel puțin la fel de interesante, dar, vorba aceea, afară de vopsit gardul… așa că nu mă preocup încă cu ele. Studiu curatorial, iconografie bizantină și teorii ale reprezentării par a fi unele dintre lucrurile pe care le voi avea de învățat în semestrul doi.

Sunt curios cum va fi Bucureștiul pe primăvară.

Se pare că, dacă primul semestru a avut Antichitatea în centru, acesta va avea Evul Mediu. Îmi place mediul academic de aici, dar e și ceva ce nu se potrivește prea bine.

Cred ca sunt mai multe de zis, dar o să revin pe parcurs, încet, ca ardeleanul.

 

Târgul de sărbători din București (și nu numai)

De ceva vreme încoace, în România an după an se organizează târguri de Crăciun care în general își deschid porțile odată cu sărbătoarea de Moș Nicolae. Cred că majoritatea orașelor mari organizează așa ceva, mai ales cele în care influența occidentală este mai mare. Nu știu dacă mai demult se făcea așa ceva. Când spun mai demult mă refer la anii comuniști ai României.

Înainte de a organiza aceste târguri se punea un brad și se împodobea, iar uneori podoabele erau tematice, având ca temă elemente gen Orange, sau dialog cum se numea atunci. Era un lucru interesant pentru o țară care nu mai văzuse capitalism.

Oricum, târgurile de influență germană sunt acum ceva destul de comun și aprinderea luminilor strânge o mulțime de oameni. Nu cred că am fost vreodată la o astfel de aprindere de lumini, dar am văzut luminile după ce s-au aprins. Din păcate, luminile nu numai că par a fi mai slabe în fiecare an în Brașov, ci par a fi reciclate. Parcă nu este complet.

Anul acesta însă, fiind la București, am apucat să văd luminile din capitală înainte de a le vedea pe cele din orașul de la poalele Tâmpei, pe care nu le-am văzut încă. Am fost destul de neplăcut surprins de iluminatul din Bucureși. ca și în Brașov, parcă cineva a luat o mulțime de șiruri luminoase și le-a aruncat peste tot ca un năvod. Parcă mă așteptam să văd un design. E bine că e mai lumină pe stradă, dar conceptul lipsește cu desăvârșire.

Apoi este târgul de iarnă sau cum se numește. Am fost și eu pe la cel din București și nu mă pot hotărâ ce cred despre el. Asta pentru că nu este dus până la capăt. Este ceva văzut prin Austria și Germania și imitat atât cât se poate.

Chiar înainte de începerea vacanței am avut un curs la facultate, la care am discutat despre cum japonezii au preluat formele artei chinezești dar nu le-a ieșit la fel de bine pentru că nu au preluat și conținutul mental, filosofic dacă vreți. Arta japoneză a căpătat valoare și finețe abia când a fost îmbibată în gândire și mentalitate japoneză. Mi se pare că același lucru se întâmplă și aici. Românii ar trebui să își deschidă mintea colectivă și să proiecteze ce e în ea în tot ceea ce fac, nu numai în târguri de Crăciun. Atunci totul se va completa și va căpăta volumul de care are nevoie.

Eu cred că românii, atât în cultură și artă cât și în orice alt domeniu ar avea de câștigat dacă ar fi true to themselves. Nu e nimic grești în a avea modele, dar să încerci să imiți cu disperare ceva parcă nu e așa… autentic. După părerea mea, autenticitatea este o valoare pe care eu o consider primordială și pe care încerc să o utilizez ca și principiu estetic.

Am fost de două ori pe la târg: odată după ce am căutat un magazin Orange vreo oră, și odată într-o seară, însă am cam uitat contextul. Am făcut niște poze și sunt curios să aud ce crede lumea despre târgurile de Crăciun din România.

Iosif

De 1 decembrie la Bucuresti

Candelabru CPRomânia are ca zi națională data de 1 decembrie, sărbătorită după 1 decembrie 1918. De obicei se pregătesc parade și spectacole și se organizează tot felul de evenimente. Dat fiind că am fost în București anul acesta de 1decembrie, am decis să nu mă duc la paradă, cu toate că am înțeles că a fost foarte scumpă și bănuiesc că elaborată, ci la unul din simbolurile României, Casa Poporului.

De obicei, în Brașov festivitățile sunt mult mai mici și lumea petrece ziua națională în casă.

Am decis să merg în București la Casa Poporului, o clădire începută dar nu și finalizată de Ceaușescu și care este incontestabil cea mai mare construcție din România. Se spune că această clădire este atâta de mare încât se vede și de pe lună, dar nu știu dacă sunt prea mulți oameni care să poată să confirme 100% acest lucru. Nu știu dacă aș fi de acord să mă duc să văd.

Ei bine, despre Casa Poporului sau Palatul Parlamentului nu sunt multe de zis, pe câte sunt de arătat. Este făcută numai cu materiale din România și chiar dacă la început nu te impresionează, o va face curând. Sălile sunt absolut fascinante și deja m-am gândit cum aș împărți spațiul dacă aș locui acolo.

Am vizitat sala de plen a Camerei Deputaților (sau ceva cu deputați oricum) și încă niște săli din jur, la fel de frumoase. Apoi am văzut o expoziție oranizată de căile ferate chineze, pentru a avea o experiență destul de comunistă overall. Nu știu dacă Partidul Comunist din China seamănă cu ceea ce era PCR în România, dar astea toate sunt destul de departe de mine.

Am mai văzut și cu altă ocazie Casa Poporului, și de data aceasta nu mi-a plăcut mai puțin.

Cu toate că am stat mult la coadă, nu a fost un dezastru dat fiind că a fost bine organizat și păzit, așa că s-a evitat haosul pe care îl anticipam.

Este interesant cum România a trecut de la o Zi Națională de vară la una care ne adaugă o zi liberă în decembrie.

Eu sper, dacă ar fi să fac o urare României, că lucrurile vor începe să se clarifice și pentru țara noastră, sau cel puțin să se diversifice… nu știu exact. Este destul de greu să urezi ceva unei țări, e totuși o țară, iar țara e compusă din oameni, fiecare cu aportul și cu acțiunile și emoțiile sale.

Pe curând,

I

 

Jurnal de Bucureşti: Apus de Toamnă

Toamna la Bucureşti

Când începe să fie mai frig şi să se usuce copacii ştii că se apropie iarna. Anul universitar este deja la mijlocul semestrului întâi şi mi se pare ciudat că în acelaşi timp pare că a trecut foarte puţin şi foarte mult timp. Mi-am învăţat unii colegi şi acum ştiu să le spun pe nume şi mi se pare că e o grupă foarte diferită de cea în care am fost în facultate. Cred că e prea repede să mă pronunţ.

Pot să spun totuşi că tot nu mi-am extins orizontul prin Bucureşti, şi nu ştiu cum şi dacă o să ajung să o fac. Sunt aşa ocupat tot timpul, încât nu mai prind prea mult timp să descopăr oraşul. Oare asta numesc unii oameni “explorare urbană”? Nu. Cred că explorarea urbană e atunci când treci de spaţiul cunoscut într-un spaţiu ce merită descoperit şi explorat.

 

Bilete şi cartele pentru transportul în comun

Dezavantajul Bucureştiului e că e foarte mare şi foarte întortocheat. Mereu trebuie să schimbi autobuze, metrouri şi să te descurci în acest nod. Parcă nu are un plan urbanistic. Transportul în comun e la fel de dezastru (sau de bun) ca şi în alte părţi. Partea ciudată însă, o constituie sistemul de plată pentru călătorii. În Bucureşti nu există bilete pe care le perforezi când te urci şi nici măcar bilete pe care le ştampilezi în autobuz, ci exsită cartele, ca un fel de cartele de telefon antice (adică din anul 2003) pe care le treci prin faţa unui aparat când te urci în autobuz. Problema e că nu ştii niciodată cât mai poţi să mergi cu acea cartelă. Am descoperit că acest “portofel electronic” se încarcă cu bani, nu călătorii şi că o călătorie cu autobuzul costă diferit de o călătorie cu metroul, cu toate că pentru metrou există şi cartele speciale.

Eu cred că mă descurc cu acest “portofel electronic”, nu e un dezastru, dar sunt sigur că sunt mulţi oameni care sunt cam depăşiţi. Mai ales că sunt mulţi care cred că dacă l-ai înregistrat odată, rişti să mai înregistrezi o călătorie, ceea ce nu e adevărat. Nu pricep de ce sistemul cu bilete nu era bun, dar nu mă plâng.

Transportul în comun în Bucureşi e, ca şi transportul cu maşina de altfel, destul de degeaba şi util doar pentru distanţe chiar mari. Asta pentru că traficul se mişcă aşa de prost, încât mai bine mergi pe jos. Şi, pentru a încheia capitolul despre transportul în comun, tramvaie, autobuze, metrou şi trolee (dacă există acest cuvânt), trebuie să spun că în Bucureşti, ca să mergi la aeroport îţi trebuie un bilet special, just, dar trebuie să cumperi neaparat două călătorii.

 

Vremea la câmpie

Apus Nov 2013

Vremea în Bucureşti este foarte diferită de frigul din Braşov. Cu toate că nu am stat prea mult pe aici, se pare că e mai cald, dat fiind că în jurul blocului comunist, şi totuşi spaţios în care stau, zboară liberi tot felul de pescăruşi. Bucureştiul se află în câmpie şi asta se face simţit bine de tot din punctul de vedere al climei. Câteodată bate vântul atâta de tare, încât eşti convins că te-ar putea lua pe sus. E aşa un spaţiu deschis, încât vântul bate fără jenă. Oare Bucureştiul e Windy-City-ul românesc?

Cine ştie?

Între blocurile ridicol de greoaie şi înghesuite ca sardinele, care ascund între ele biserici, oraşul începe să se pregătească de sărbători. S-a intrat în post şi municipalitatea începe să scoată din cutia cu decoraţiuni luminiţele şi beateala cu iz cât pot ei de capitalist şi să împodobească oraşul cu ele. Înţeleg că aici lansarea iluminatului de sărbători se face pe 6 decembrie, de Moş Nicolae.Până atunci mai e ceva, mai sunt câteva zile de Hanuca şi o filă de calendar de schimbat.

Mă întreb cum o să arate Bucureştiul în frenezia de Crăciun şi Anul Nou?

 

Speak No Evil

Oraşul Bucureşti e o capitală europeană foarte diferită de alte capitale europene pe care le-am văzut. Şi anume, pentru că nu pare să aibă un centru. E un oraş destul de îmbârligat, ceea ce nu e un lucru aşa rău cum pare pentru cineva obişnuit cu o zonă organizată, dar Bucureştiul parcă nu are cel centru în care să se poată opri turistul să contemple măreţia oraşului lui Bucur. E un oraş în care sau intri undeva, sau te mişti pe stradă. Nu există un spaţiu non-parc în care să te poţi odihni după o cursă aglomerată într-un autobuz blocat în trafic. Stai o secundă, tocmai am descoperit că această metropolă seamănă cu alte capitale europene.

Mi se pare foarte interesant cum cade lumina de la iluminatul public pe aceasta biserca in renovare. Ma intreb daca este gandit intentionat sau intamplare.

Mi se pare foarte interesant cum cade lumina de la iluminatul public pe aceasta biserca in renovare. Ma intreb daca este gandit intentionat sau intamplare.

E de înţeles de ce Bucureştiul e dezastrul urbanistic care e: o ţară care e obişnuită cu oraşe mici cu o stradă principală va avea probleme să organizeze o metropolă aşa mare şi în continuă expansiune cum este Bucureştiul. Am mers prin oraş şi mă tot gândesc cât de fascinant trebuie să fi fost totul când era nou. Eu locuiesc la etajul patru într-un bloc cu zece etaje în care spiritul comunismului dâmboviţean este extrem de prezent. Blocul e ca o scenă din filmul “Midnight in Paris”, doar că nu ajungi într-o epocă de aur a Parisului, ci într-o pseudo, nu, epocă de aur a Bucureştiului. Cât de uimitoare trebuie să fi fost toate aceste blocuri când au fost noi. Cred că oamenii din vremurile acelea rămâneau fără suflare la vederea şi contemplarea lor. Cred că Bucureştiul ar trebui să facă ceva ca să îşi recucerească cetăţenii, vizitatorii şi să îi facă pe cei ce nu l-au vizitat să vrea să vină să vadă ce se găseşte aici. Sunt multe lucruri minunate în Bucureşti, dar sunt şi multe fascinante să zicem, ca să nu vorbim urât.

A început să se construiască şi aici o circumstanţă, un mediu, aşa cum s-a construit şi la Cluj încet. Locurile cheie pentru mine deocamdată nu sunt decât Universitatea, Facultatea de Istorie,Carrefour-ul din Piaţa Unirii dacă nu greşesc, supermarketul de lângă Filosofie, blocul şi camera mea, şi în general centrul pe care l-am văzut în mare de câteva ori. E dubios cum în centrul istoric nu am găsit mare lucru istoric, decât Hanul lui Manuc, dar nu sunt sigur nici de acela că e autentic. Sunt curios cum arată Bucureştiul pentru un turist.

În zilele noastre sunt foarte multe detalii care mi se pare că se vor pierde în timp şi care însă au compus o mare parte din cultura modernă. Printre ele sunt săpunurile şi în general produsele ieftine, faptul că am văzut o babuşca care plătise pe un domn să îi cureţe pantofii, referinţele oamenilor pe care de multe ori nu le înţelegem, şi alte elemente.

 

Masteratul pe care îl urmez se arată destul de interesant. Am învăţat despre ideologia politică integrată în “Columna Traiana” la cursul de Principii Estetice, Iconografie şi Iconologice În Arta Şi Arhitectura Romei Antice, am învăţat despre cum se obţinea un vas în China la cursul legat de extremul orient, am discutat despre iconoclasm şi la cursul de “Istorie Şi Imaginar În Artă” am aprofundat semiotica şi istoria socială. La început eram chiar obosit la sfârşitul unui curs, şi poate asta împreună cu alte cauze au contribuit la probleme legate de vedere şi ochi, numai că încerc să le ţin sub control.

În mare, Bucureştiul după puţin timp de stat aici e un oraş care se bazează foarte mult pe trecut şi în care găseşti multe tipuri de oameni şi de existenţe, un lucru găsit destul de rar în România. Ar trebui ca acestea să fie mai diverse şi atunci am putea să ne îndreptăm spre o capitală care să însumeze o Românie în miniatură.

Bucureşti: Beginnings (Deschiderea)

De curând am intrat la Bucureşti la masteratul de Istoria Artei şi Filosofia Culturii. A fost ciudat să intru pentru că nu ştiam la ce se aşteaptă ei de la mine când am dat admiterea. Dar se pare că am oferit cam ceea ce căutau, dat fiind că am intrat cu 9.50. Ceea ce, din start mă face să pricep că nu voi primi bursă, care ar fi fost foarte bine-venită.

Ca să urmez masteratul trebuie desigur să vin în Bucureşti. Mi-am aflat orarul şi am descoperit din două surse (de ce nu trei?) că am ore cam în fiecare zi. Desigur, sâmbăta şi duminica sunt liber.

Nu am apucat să-mi cunosc prea mult colegii şi cursurile sunt interesante dar destul de grele. Până mă voi obişnui. E dificil să treci dintr-un domeniu într-altul, dar cred că pot să trec din domeniul meu (care o fi şi acela?) în altul.

Am găsit un Carrefour lângă unul din locurile unde se ţin cursurile aşa că mai am unde să merg la cumpărături fără să mă abat. Bucureştiul e un oraş mare şi nu am apucat încă să îl asimilez. Nu am avut nici prea multă dispoziţie să fac asta.

Am proiecte în desfăşurare şi le balansez cât pot de bine. Dar ştiu că se poate şi mai bine şi că trebuie şi mai bine.

Am început să mă descurc, dar e încă greu. Unele lucruri parcă încep să meargă.

Cred că mă plâng prea mult.

Going To Bucharest

Acum un an terminasem facultatea şi mă pregăteam să îmi cunosc colegii de la masteratul de Inovare Culturală din Braşov. Acum, după un an, mă pregătesc de cam acelaşi lucru. Cu vreo două săptămâni în urmă am intrat la un program de masterat numit “Istoria Artei şi Filosofia Culturii”. Am făcut o lucrare pe care am prezentat-o la admitere şi am intrat printre primii.E greu să mă gândesc ce mă aşteaptă acolo. Nu îmi fac speranţe, cu toate că nu pot să nu mă gânesc la tot felul de aspecte. E groaznic de ciudat să mă gândesc că o să stau pe la Bucureşti. Vom vedea în funcţie de orar. Oricum, până atunci a fost nevoie să mă duc să mă înscriu şi aşa mai departe. Nu am petrecut mai mult de câteva ore consecutiv şi deja am început să-mi creez bula de retragere. Haha. Adică, Bucureştiul e un oraş extrem de dezorganizat şi nedemn de o capitală, aşa că am încercat să caut locuri şi lucruri care să fie plăcute. Aşa că m-am plimbat pe la Ateneu, pe la magazine de haine deosebite, Gucci şi Aramni şi în alte locuri în care aerul pare mai curat. Am făcut şi nişte poze în scurta mea excursie de o zi pe care vreau să le încarc aici. Bănuiesc că o să vină mai multe pe viitor, nu?

Iosif

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.