archives

carte

This tag is associated with 11 posts

Conversaţie à la 1942

În timp ce în casa mea aveau loc mari rearanjări de vară, a ieşit la lumină o carte veche care se pierduse printre sutele de cărţi din bibliotecă.

Cartea este din 1942 şi se numeşte “Curs Rapid De Conversaţii Uzuale Româno-Germane”. Este un ghid de conversaţie din timpul războiului şi mai mult, un document al vieţii de atunci.

Dacă în ziua de azi, în ghidul meu de conversaţie şi gramatică olandeză (nu cred că am unul de germană, este o limbă pe care o cunosc destul de bine) găsesc propoziţii ca ” Pot să alerg pe bandă- Maag ik de loopband gebruiken?” sau “Pot coborâ de pe navă în timpul croazierei (la debarcader)- Mag ik het schip verlaten tijdens een stop?”, realităţile din 1942 propuneau alte subiecte de conversaţie.

Desigur că întâlnim teme universale, care nu s-au schimbat prea mult, cum ar fi “Cum vă numiţi” sau “Mă doare un dinte”, dar întâlnim şi particularităţi ale vremii care compun culoarea locală a României în timp de criză. Este de observat faptul că acest ghid este la a 4-a ediţie, mă întreb dacă este la a patra ediţie din cauză că realităţile crizei s-au tot schimbat şi oamenii au trebuit să se adapteze la alte situaţii şi să înveţe alte propoziţii. Cineva a făcut nişte note la capitolul despre cofetărie, deci ştiu astfel că manualul a aparţinut cuiva din familia mea, şi nu a fost cumpărat la anticariat.

Trecând peste asta, am găsit tot felul de propoziţii care astăzi par extraterestre, dar atunci erau foarte concrete. De pildă, este redat un dialog despre de ce să scrii cu litere latine sau gotice. Da, pe vremea aceea, germana se scria cu litere gotice (“Fraktur” le spun ei, în timp ce caracterele latine sunt numite “Antiqua”).

Din păcate însă, nu numai aceasta era problema oamenilor în timpul celui de a al Doilea Război Mondial. Bunicii şi străbunicii mei probabil învăţau despre “Camuflarea luminilor – die Verdunkelung”, “prescripţii pentru camuflarea luminilor – die Verdunkelungsvorschriften”, “Distribuire mărită a cartuşelor cu alice – erhöhte Schrotpatronenzuteilung”, sau cum să spună “Sosesc alimente! – Nahrungsmittel treffen ein!”.

Cu cât citesc mai mult din acest ghid, cu atât realitatea crudă a acelei perioade devine mai reală şi mai tristă. Sincer, nu îmi place subiectul. Răsfoind paginile îngălbenite ale cărţii, găsesc şi propuneri de conversaţii la graniţă: “Vin vameşii unguri în compartiment – Ungarische Zollbeamte kommen in das Abteil”, “Au uniforme ciudate – Sie tragen seltsame Uniformen”.

Cartea este într-adevăr un document al unei perioade de care noi am învăţat să ne detaşăm şi chiar dacă majoritatea oamenilor o privesc ca pe un timp îngrozitor, cred că am pierdut simţul din aer al erei. Mă bucur că am dat peste acestă carte, pentru că mi-a dezvăluit o realitate care m-a făcut să mă simt prezent atunci şi să înţeleg mai bine oroarea care este acea parte din istoria umană.

Carte: “Drumuri prin Europa” de Karel Čapek

Înainte de a citi „Drumuri prin Europa”, o selecţie de jurnale de călătorie ale lui Karel Čapek , am citit „Cartea de nisip” de Jorge Luis Borges. Mi s-a părut o carte foarte sincercă şi bine scrisă. Ca orice operă de valoare, această carte poate fi citită la orice nivel, şi înţeleasă în funcţie de acesta. Apoi, am găsit o carte mai veche, mai diferită, dar tot foarte bună. „Drumuri în Europa” de Karel Čapek este o carte compusă din cărţi scrise separat, reprezentând diferite jurnale de călătorie ale autorului, de când a mers în Marea Britanie, Olanda şi în Nord, în prima jumătate a secolului XX.

Prima parte, “Anglické listy”, „Scrisori din Anglia”,este scrisă în 1924 în timp ce următoarea parte se numeşte „Obrázky z Holandska”, “Scrisori din Olanda”(1932). În „Drumuri prin Europa”, Karel Čapek ne plimbă prin Europa aniilor 1920, 1930, într-o lume idilică. Drumurile sale prin Anglia, Olanda şi alte ţări sunt descrise într-un mod extrem de viu. Citind această carte parcă trăieşti în imaginarul comun. Aici, lumea era un loc idilic, neafectat încă de al II-lea Război Mondial. Scriitorul ceh ne povesteşte cum este viaţa în diferite ţări străine, toate punctele de vedere: aşa cum o percepe, aşa cum crede că e de fapt, şi aşa cum crede că o văd naţionalii. Este un scris foarte elaborat şi, aşa cum spunea şi Borges de care am vorbit mai sus, grozav, pentru că e simplu. Nu apar referinţe literare, formulări convenţionale şi prestabilite, ci pur şi simplu apar locurile descrise. În adolescenţă, Karel Čapek a fost pasionat de artele vizuale şi probabil că de aceea acest semi-jurnal este atât de plastic conceput.

În partea a doua a cărţii, Čapek ne poartă în nord. Aici, începe să folosească descrierea ca pe un o aţă cu care coase o aventură. Visul oricui de a trăi o aventură este într-un fel îndeplinit în acest capitol. „Drumul spre nord” povesteşte despre o lume la care mulţi oameni visează şi mie mi-a consolidat pasiunea pentru nordul îndepărtat.

Reading from Emmanuel Swedenborg`s “Heaven and Hell”

In the book “Heaven & Hell” by Emmanuel Swedenborg, the author, a prominent 18th century scientist, claims to have had acces to percieve paradise and hell, and talk to angels. Here are the most interesting observations, some of them controversial even to our day, although the book was written in the 1700s. Emmanuel Swedenborg is considered the father of New Age. Continue reading

La masa primitoare

Am citit reţete din “Cartea Regală de Bucate” a principesei Margareta a României, fiind un bucătar pasionat. În finalul cărţii, principesa explică regului ce trebuie ţinute când suntem la o masă formală, cât şi obiceiurile proaste. Spune, evident, că nu trebuie să ceri ceva când gazda e ocupată, să nu întrebi reţeta sau de unde s-au procurat rarităţi, să nu schimbi gustul mâncărurilor cu multă sare etc, nu se lasă mâncare în farfurie, etc. Observ că în zilele noastre, oamenii, dacă nu fac aceste lucruri, nu fac nimic la masă. Cam aşa decurge o masă în lumea de acum. La început, toată Continue reading

Ce înseamnă a avea spirit de familie?

L`esprit de famille este un fel de jurnal deschis, ţinut de o naratoare care vorbeşte celor interesaţi să citească despre familia surorile,părinţii şi ceilalţi membri ai comunităţii din jurul ei. Pauline învaţă că lumea se extinde şi în afara rudelor şi că spiritul de familie nu se rezumă la relaţiile dintre rude. Cartea este prima dintr-o serie Continue reading

Iisus, fiul Omului [K. Gibran]

În „Iisus, fiul Omului”, Kahlil Gibran încearcă să creeze un mozaic al vieţii lui Iisus, scriind din imaginaţie cum ar suna poveşti spuse de cei ce L-au cunoscut. Mi s-a părut o încercare destul de nereuşită. Gibran a încercat cu disperare şi în mod ostentativ să idealizeze totul şi să creeze imaginea omului ideal. Abia în „Natanail”, scriitorul schiţează un Iisus pe deopotrivă divin dar şi uman simultan. Cred că după ce cititorul se obişnuieşte cu ficţionalizarea lucrurilor cunoscute, cartea devine o lectură plăcută şi interesantă. Cea mai bună descriere a lui Iisus, mi s-a părut un rând din capitolul Continue reading

Ce carte grozavă: Cutia Neagră

“Cufsa shora” în original, „Cutia neagră” este o carte grozavă.  Pentru că cu fiecare rând, cartea naşte pasiunea pentru lectură. Formată din scrisori şi telegrame pe care personajele şi le trimit, „Cutia Neagră” analizează societatea israeliană din anii 1970, făcându-l pe cititor să o vadă parcă prin ochii personajelor atât de bine conturate, dar în acelaşi timp să vadă imaginea de anasamblu, analizând astfel realităţile politice şi etnice. Continue reading

Books: The house of sleep

In “The house of Sleep” everybody is somehow connected. It presents the story of a few characters, but in a very unique way, and that is what they were back in the 80s and 8 years later. When you first take the book in your hands, you just don`t want to let it go, because the style it is written in is simply great. Or at least the translation I read was just fabulous. This book will take you everywhere: suspense, fear, and moments you won`t be able to stop laughing. The story, which is pretty hard to retell as it is written in this alternance 80s- 90s and some things make sense only later, is very captivating, controversial, and surprising. Continue reading

Book club: La cle sur la porte

Marie Cardinal scrie în “La cle sur la porte” rânduri care cu siguranţă interesează pe toată lumea. Într-o lume ceţoasă, naratoarea încearcă să fie alături de adolescenţi, proprii ei copii şi, sau necunoscuţi, care călătoresc printr-o lume necunoscută atât ei cât şi lor în ultima parte a secolului două zeci. Astfel, mama încearcă să schimbe educaţia strictă şi burgheză care i-a fost impusă cu mulţi ani în urmă, şi să ofere un viitor nou copiilor ei. În carte se întâlnesc poveştile pe care le aude de la tinerii ce vin în vizită, scăpând astfel de jungla de pe străzi. Mi se pare foarte frumos cu Cardinal, într-un mod simplu şi familiar descrie lumea în care trăim şi schimbarea constantă care o caracterizează. În carte, autoarea observă cum raporturile pe care le avem cu alţi oameni se reduc la reguli, ascultare respectiv neascultare, în loc de gândire sau libertate. Dacă asta este chiar spre binele tinerilor, mi se pare că este o întrebare corectă.
Marie Cardinal observă o societate care se schimbă tot mai mult până nu mai rămâne nimic din cea veche. Am considerat interesant cum într-un pasaj, naratorul observă cum informaţia a devenit incredibil de accesibilă, dar că rolul în societatea actuală al acesteia este de a fi un bun de consum. Continue reading

Jonathan Coe şi cărţile lui

Jonathan Coe este unul din scriitorii mei preferaţi, cu toate că nu am citit deocamdată decât două dintre cele 9 romane ale sale. Coe este britanic şi cărţile sale uimesc oamenii prin naturaleţe şi expresivitate. Genul său dezbate probleme politice care se reflectă în vieţile personajelor foarte bine conturate.

În Casa Somnului (The House of Sleep), care a câştigat şi un premiu important, Coe alternează între evenimente din vieţile personajelor prezentând trecutul şi prezentul în paralel, mereu scoţând la lumină dezvăluiri. Fiecare pagină te duce pe culmi noi ale emoţiilor narative şi te face să nu mai laşi cartea până o termini. Eu sunt de acord cu persoana care a spus că această carte este probabil una din cele mai bune cărţi ale începutului de mileniu. Continue reading

Cum e un film realizat într-o săptămână

Încă un curs, încă o temă. Asta e pe scurt povestea filmului “Cinci Anotimpuri”, creat de mine împreună cu colegii din grupă. Tema era să adaptăm ca scenariu o povestire, la alegere, din cartea “Primii mei blugi” sau celelalte cărţi din colecţie. Mi-am ales să prelucrez ” Cinci Anotimpuri”. A fost destul de facil, dat fiind că citind povestirea îmi imaginam ce scrie acolo şi cam ce aş modifica (lucru important în adaptare).
Aşa s-a născut un scenariu cu acelaşi titlu ca şi povestirea, despre un băiat care este posedat de pantalonii săi obţinuţi cu greu la începutul aniilor 1990, în România post- decembristă. Aşa se face că, în scenariul meu, Andrei se răzvrăteşte împotriva mamei care îl obligă să poarte pantaloni albi şi să meargă la curs de şah. Scenariul meu a fost ales spre dramatizare în plen, cine ştie după ce motive, poate pentru că ceilalţi nu prea aduseseră scenarii.
Aşa că am devenit şeful, regizorul ce mai trebuie urmat de o echipă de oameni priecepuţi şi de oameni pe care te bazezi pe riscul tău propriu. Aşa că am ştiut că nu pot să cer multe de la unii, şi că trebuie să cer de la alţii.
Un coleg s-a ocupat de alegerea actorului principal, dând sfară-n- ţară că avem nevoie de cineva pentru un scurt metraj bla bla bla. Până la urmă au fost tot felul de aspiranţi interesaţi. Cel ce se ocupa de aceştia, persoana de contact, îmi arăta poze, trimiţându-mi prin e-mail.

Mă gândesc că aşa trebuie să se simtă un peşte când îşi alege viitorii angajaţi. Oare băiatul ăsta e bun? Adu-mi altul!
Până la urmă a fost nevoie de multe altele. De locuri de filmare, actori, figuranţi, o mamă pentru care am ajuns până la Teatrul Naţional, şi tot aşa.

Cred că prima filmare (sau să fi filmat şi alceva înainte, nu mai ştiu exact), o numesc “Botezul”, asta pentru că fiind în plin câmp, filmând o scenă cu un picnic, pe la a treia dublă a început ploaia. Şi nu orice ploaie, furtună de categoria “vreme extremă şi inprevizibilă, dusă de vânturi”. Am strâns cu disperare echipamentul şi am fugit într-o casă în construcţie. Bizar; ultima dată când am fost tot acolo, pentru un scurt-metraj al unui coleg, tot leoarcă ne-a plouat.
Ploaia s-a dus. Am ieşit de la scuteală. Însă şuvoaiele de apă cu mizerie, au devenit personajul principal, fetele noastre fiind încălţate cu sandale care nici nu se mai vedeau de atâta noroi.
Eu am fost cu papucii mei de lucru, lucru pentru care m-am simţit un pic vinovat, să zic aşa.

Mai departe a fost mai greu. Locul de filmare era ocupat, personajele au avut o medie de întârziere de o oră, dar până la urmă am reuşit chiar dacă am avut o mulţime de oameni cu care am lucrat. Dacă nu am fi fost o echipă, nu aş fi reuşit singur. Continue reading

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 130 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.