archives

cultura

This tag is associated with 15 posts

Easter Eggs Filtered

Oua de Pasti

În limita Bucureștilor

Faptul că voi sta doi ani în București a fost un lucru destul de greu de digerat la început care la sfârșitul perioadei m-a lăsat atât cu un gust amar cât și cu nostalgii ale unei lumi unice.

Bucureștii sunt într-adevăr capitala României, în sensul tare al cuvântului. În București, sunt concentrate toate contrastele care compun România de azi, de ieri și de alaltăieri: pe deoparte, o mahala, o dezorganizare completă și o mulțime de oameni agitați gratuit, iar pe de altă parte, o lume culturală. La fel ca în România (simbolică), în București nu prea există spații deschise pentru o viață citadină publică. Bucureștii nu au un centru, așa cum la Paris este zona din jurul turnului Eiffel sau la Viena Stephansplatz. Bucureștii sunt pur și simplu o mulțime de străzi încurcate mai ceva ca… nu știu ca ce.

Aceasta a fost una din primele mele observații legate de capitală, și anume, că aici, dacă vrei să stai undeva, ai face bine să scoți și niște bani. Din păcate, acest oraș nu este deținut de locuitori, așa cum este obișnuit.

Aici, majoritatea oamenilor se deplasează cu mașina, ceea ce face ca traficul să fie în permanență aglomerat, iar pe stradă sunt doar cei ce nu merg cu mașina sau cu metroul, și care, de obicei, se deplasează pe distanțe mici.

Vorbind de spații publice, trebuie să spun că în București nu există spații verzi. Cel puțin în zona în care am fost eu, adică între zona centrală-centrul vechi- Grozăvești-Unirii, nu există aproape niciun parc în adevăratul sens al cuvântului, sau cel puțin o piațetă. Mai mult, din cauza faptului că pe străzi nu prea sunt copaci, orașul este extrem de gălăgios și obositor.

Aceste inconveniente pălesc complet în comparație cu adevăratele boli ale orașului, și anume oamenii străzii. Centrul Bucureștiilor cel puțin, este plin de oameni care au mare nevoie de ajutor, de oameni care dorm pe stradă și care cerșesc. Mergând pe stradă, vezi mulți oameni care au nevoie de ajutor.Acest lucru mă deprimă destul de mult. Mi se pare că este o situație care se poate gestiona, mai ales cu atâtea biserici în zonă, care, bănuiesc, strâng mulți bani pentru săraci.

Pe lângă aceste probleme, capitala României este un fel de oraș care pare că se desființează mai degrabă decât să pară că se dezvoltă pentru secolul 21. Casele sunt stricate, blocurile vechi, planificarea urbană inexistentă și mizeria… murdară.

În mod ciudat, acest aspect al orașului-capitală nu este însă singular, el este în contrast cu partea mai decentă a orașului. Zona de pe la Calea Victoriei este într-adevăr decentă, cu Ateneul, magazine drăguțe și restaurante cochete și încearcă să contrabalanseze, nereușind, mizeria.

Vorbind de aspecte pozitive, pe lângă acestă zonă, mai există și Centrul Vechi, în care sunt multe restaurante și localuri scumpe și destul de frumoase.

Aceste contraste fac din București să fie un oraș care pare să fie o reflexie a unei metropole sud-americane, în care haosul domină într-un decor extravagant.

Dar Bucureștii sunt altfel. Aici, oamenii oscilează între a fi extrem de zăpăciți sau extrem de concentrați. Acest oraș, care este probabil cel mai scump oraș din România și unul din cele mai scumpe orașe din Europa de Sud-Est, este o confluență interesantă, dar deprimantă cultural între Europa de Est și Balcani.

Casele sunt decorate în ceea ce eu numesc stil post-comunist, în care mobila veche încă mai este folosită, dar care există alături de aparatură ultra-modernă, oamenii au mereu de trecut prin probleme ce nu ar trebui să le aibă, cum ar fi instalațiile proaste ce cauzează pierderi de bani, iar comunitățile par a fi compuse din oameni care nu sunt nici prea apropiați, nici prea distanți, parcă toți s-ar ghida după zicala ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape.

Putem spune că Bucureștii reprezintă mentalul României: vor să fie parte din modernitate, dar fac tot posibilul pentru a se opune acesteia, vor să fie autentici, dar frica de ce ar vedea îi împiedică să se privească.

Trecând peste toate aspectele negative, pot să spun că experiențele mele din București au fost extrem de diverse: am cunoscut oameni pe care aș dori să îi mai văd și care mi-ar plăcea să fie parte din viața mea, dar faptul că a fost o experiență relativ scurtă și faptul că eu sunt un om ce se mișcă greu, am rămas mai mult cu dorințe de a dezvolta ce am început în București decât cu dorința de a retrăi ce am făcut deja. În afară de faptul că am învățat multe la facultățile de istorie și filosofie unde am avut cursuri, am învățat foarte multe despre diferite moduri de viață, despre multe concepții despre lume și despre faptul că lumea este într-adevăr diversă. Bucureștii nu mi-au deschis numai un drum din punct de vedere mental, pe care în acest moment nu m-am hotărât dacă să îl urmez sau nu, dar mi-au deschis și o cale socială pe care nu cred că o voi lua, dar pe care o voi urmări din calea pe care doresc să mi-o creez în paralel.

Communist Bloc Party

In April 2015, there was a tour of Bucharest going on outside the bloc in which I lived. I took a look outside. Right as I was looking at the group, the man leading the group said “and here, you can see a communist bloc.”

At that point, everybody turned and looked at the building, and more specifically at me, as I was in the window. Right then, I snapped a picture of the group with my tablet.

Here it is.

I did not know I lived in a communist landmark. It’s interesting how marketing works and how you can turn a regular building into a touristic sight.

Communism

I usually don’t enjoy photographs that have a before story (and mostly and after one too), because I think the photograph itself should tell the story, but I think in this case, it does work.

Welome to Portlandia

De curând am descoperit un nou serial, Portlandia, care mi-a atras atenția de la prima scenă pe care am văzut-o.

Portlandia este un serial care acum a intrat în al patrulea sezon în care se vorbește despre viața în orașul Portland din statul Oregon. Ceea ce este interesant însă este că Portland nu este tratat ca un oraș, ci ca un univers alternativ, în care totul este, așa cum spune sloganul IFC, canal care produce serialul, always on, slightly off.

Serialul are ca protagoniști doi actori, pe Carrie Brownstein și Fred Armisen, care interpretează în fiecare episod diferite roluri. Astfel, ei compun o imagine a unui oraș în care oamenii par a fi mereu aceeași și totuși alții. Portlandia, varianta prelucrată a orașului Portland, devine astfel un microunivers în care toți oamenii sunt prezenți, dar și reflexia lor.

Fiecare sketch din Portlandia reflectă câte o felie de viață și o tratează cu umor și sensibilitate. Ceea ce este deosebit la acest serial este că nu e deloc bitchy și că tratează oamenii și situațiile cotidiene legate de cultură și artă cu blândețe și fără a judeca.

Actoria spontantă și momentele de multe ori improvizate, împreună cu construcția narativă și atenția la detalii fac din acest serial un produs făcut cu multă măiestrie. Portlandia este filmat în orașul reprezentat și detaliile cum ar fi faptul că primarul adevărat joacă rolul asistentului primarului sau că locurile sunt de multe ori inspirate din cele autentice îl fac cu atât mai interesant, mai ales că acestea sunt decorul unor situații pe care toți le-am întâlnit dar poate nu am reușit să le analizăm și să râdem de noi dacă putem.

 

 

Stilul ‘gotic bizantin’: Confluenţa dintre occident şi orient în Ţara Bârsei

Biserica Sfântul Nicolae din Râşnov

Cultura, sau rezultatele la care a ajuns un anumit grup până la un anumit punct, reprezintă capacitatea umană de a reprezenta experienţe prin simboluri precum şi modul în care oamenii au exprimat în mod creativ atât aspectul mai profund cât şi pe cel mai superficial al existenţei lor. Orice cultură însă, îşi are rădăcinile în confluenţa dintre mai multe culturi. Uneori însă, asimilarea nu se face complet, şi astfel avem de a face cu elemente ce nu ţin exclusiv de o paradigmă şi de un mod de viaţă sau de altul.
Spaţiul românesc a fost de-a lungul istoriei sale locul de întâlnire al multor culturi şi popoare, iar uneori influenţa pe care acestea au exercit-o unul faţă de celălalt a dus la apariţia unor produse culturale extrem de interesante, greu de definit şi de categorizat.
În zona Ţării Bârsei au convieţuit şi s-au influenţat reciproc culturi diferite, cu gândiri şi origini diferite. În acest spaţiu de confluenţă a culturii româneşti şi a culturii germane (săseşti) se găsesc vestigii care, cu toate că din punct de vedere formal aparţin uneia dintre grupe, din punct de vedere al gândirii şi al viziunii despre lume, lucrurile nu mai stau atât de clar. În localitatea Râşnov din judeţul Braşov se găseşte o biserică a cărei pictură şi arhitectură dau încă dureri de cap cercetătorilor. Biserica Sfântul Nicolae este un reflex al relaţiilor multiculturale şi multietnice care s-au regăsit în Ţara Bârsei de-a lungul timpului. Cu toate că este o biserică ortodoxă şi a fost mereu aşa, influenţa săsească se vede într-un mod foarte puternic în pictura şi arhitectura bisericii. Ghizii locali numesc stilul picturii „gotic bizantin”, cu toate că această denumire nu este una acceptată la scară largă. Vom încerca să vedem de ce este această biserică de secol XIV atât de unică şi de valoroasă pentru patrimoniul cultural şi religios al zonei, şi cum se reflectă întrepătrunderea dintre culturi în aceste forme de exprimare a spiritului religios şi de reprezentare al lumii.

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea braşoveană Râşnov a fost construită în secolul XIV şi este considerată a fi prima ctitorie a Basarabilor în Transilvania, şi cea mai veche biserică ortodoxă din Transilvania de sud-est. Conform săpăturilor arheologice, se pare că oraşul Râşnov a fost la origine o aşezare dacică, dar că mai târziu ar fi existat în acel loc şi un castru roman. Prima atestare documentară a oraşului datează din anul 1331, când este menţionat sub numele de Rosnou. Denumirea latină a oraşului se pare că era Villa Rosarum. Localitatea Râşnov a fost de-a lungul istoriei sale un spaţiu de confluenţă a mai multor popoare, religii şi stiluri de viaţă, lucru care se regăseşte şi în monumentele oraşului şi care este vizibil şi astăzi. Încă din vechime, oraşul a avut şi o denumire germană, Rosenau (în traducere „lunca trandafirilor”), care se păstrează şi astăzi, dar şi una maghiară, Barcarozsnyó. Aceste denumiri sunt urmarea prezenţei extrem de puternice a populaţiilor de saşi şi secui, care astăzi au devenit minoritari.
În secolul XIV, când a fost construită biserica ortodoxă din acestă localitate, popoulaţia română-creştin-ortodoxă nu era foarte numeroasă, zona Ţării Bârsei fiind ocupată majoritar de saşi şi maghiari, dar prezenţa şi mărimea bisericii ne dau de înţeles că românii erau o comunitate puternică şi respectată. Se pare că această biserică a fost construită în anul 1384, dar cercetările din ultimii 20 de ani indică faptul că ar putea fi chiar mai veche de atât.
Oraşul Râşnov este situat lângă Braşov şi în apropierea unui drum comercial important, lucru care a dus atât la dezvoltarea sa economică, cât şi la influenţarea vieţii oamenilor din acest spaţiu de către cei ce treceau prin această zonă. În secolele XIV-XVI, Râşnovul a devenit al doilea târg ca mărime din Ţara Bârsei.
Revenind la biserică, cercetătorii susţin că aceasta ar fi fost construită din piatră datorită faptului că pe acel loc se aflase iniţial o biserică ortodoxă de lemn care ar fi fost distrusă în 1241, în timpul marii invazii a mongolilor. O altă motivaţie pentru construirea unei biserici din piatră este faptul că în Evul Mediu, în Râşnov aveau loc foarte multe incendii, lucru care ar fi putut determina oamenii să dorească construirea unor edificii mai rezistente. Biserica este situată în afara cetăţii, la marginea unei păduri. Condiţiile defavorabile în care trăiau românii din acea zonă a determinat ca aceasta să aibă o arhitectură simplă şi foarte modestă, dar în acelaşi timp neobişnuită şi atipică pentru o biserică ortodoxă. Stilul bisericii este unul rustic, cu nava unică şi cu o singură absidă pentagonală, având un număr impar de laturi. Partea estică a navei, compusă din două travee se sprijină pe două rânduri de ogive. În colţul navei există şi astăzi o consolă conică a navei iniţiale, ce datează, ca şi bolta, dinainte de anul 1384. Aceste elemente de arhitectură amintesc mai degrabă de o biserică săsească decât de una tipic transilvăneană.
Pictura din interiorul bisericii „Sfântul Nicolae” este foarte deosebită şi este o reflexie a unei vieţi în care se întâlnesc orientul şi occidentul. Acest fapt se datorează populaţiei germane, care se pare că ar fi venit de pe malul stâng la Rinului, dintr-o localitate numită chiar „Rosenau”, a avut un impact foarte mare asupra modului de viaţă al locuitorilor cetăţii transilvănene.

Conform istoricilor locali, culorile folosite pentru a realiza pictura din acestă biserică au fost create exclusiv din plante medicinale. În decursul timpului, aceasta s-a înnegrit şi din diferite cauze, ce ţin mai ales de faptul că o perioadă îndelungată de timp, biserica nu a mai fost folosită, pereţii au fost acoperiţi de un strat negru de murdărie. Numai după anul 2000 s-au realizat lucrări de curăţire a pereţilor. Pentru a face acest lucru s-a folosit o combinaţie de apă, amoniac şi brânză de vaci. În urma acestei restaurări, au ieşit la lumină o serie de picturi extrem de interesante şi de deosebite.

La începutul sec. XVI, biserica a suferit o distrugere, în urma căreia s-a reconstruit de la jumătatea pereţilor în sus. Astăzi se văd încă urmele acestei intervenţii, care se observă la diferenţele de grosime ale zidăriei, precum şi prin modul în care se îmbină consolele de piatră cu arcele din cărămidă ale bolţilor. Reconstruirea zidurilor de la începutul sec. XV a fost urmată de acoperirea interiorului cu un înveliş de frescă. În ultimii ani însă, de sub acest înveliş de factură postbizantină au fost scoase la iveala suprafeţe importante. În nişa proscomidiei din altar se poate vedea un „Iisus al Durerii cu Maica Domnului şi Sf. Ioan”, iar pe pânzele bolţilor părţii estice ale naosului sunt pictate scene din viaţa lui Iisus (vindecarea orbului, învierea lui Lazăr, patimile); Iisus Pantocrator, medalioane cu sfinţi şi cete îngereşti, reprezentări ale evangheliştilor şi alte icoane. Este de remarcat faptul că Iisus Pantocrator, care se găseşte pe boltă, în poziţie centrală, este situat atipic, fiind orientat către uşa de ieşire, şi nu către altar, cum este obişnuit.

Pentru că  comunitatea creștin-ortodoxă era în continuă creştere, spaţiul iniţial al bisericii a devenit prea mic, aşa că a fost nevoie ca biserica să fie extinsă. Zidul vechi de la închiderea naosului a fost dărâmat, iar biserica a fost extintă spre vest, ataşându-i-se un compartiment dreptunghiular, care a primit rol de pronaos. Intrarea în biserică a fost mutată pe latura nordică, astăzi acolo se află o nişă amplă, suprapusă de o fereastră.
În timpul acestor schimbări, care s-au petrecut în 1679, compartimentul cel nou a fost pictat, atât la interior cât şi pe exterior în tehnica numită al secco. Se pare că aceasta a fost realizată de doi pictori dintr-un atelier din sudul Carpaţilor. Conform unor surse, aceştia sunt aceiaşi pictori care au pictat şi fresca din spaţiul mai vechi al bisericii. Inspiraţia pentru noua pictură este chiar programul iconografic anterior. Astfel, pe boltă şi pe zidurile perimetrale se regăsesc scene din viaţa lui Iisus ca: fuga în Egipt, botezul, învierea lui Lazăr, dar şi scene din Săptămâna Patimilor cum ar fi Cina Cea de Taină, sărutul lui Iuda, Iisus la Pilat din Pont, purtarea crucii, răstignirea, punerea în mormânt, etc.

În jumătăţile penetraţiilor de boltă, spre apus se văd reprezentări ale evangheliştilor, dar şi scene din viaţa Maicii Domnului, heruvimi, sfinţi redaţi în medalioane, dar şi o serie de cadre cu motive florale.

Picturile din biserică se caracterizează prin simplitate şi respectă canoanele bisericii răsăritene. Sfinţii sunt acoperiţi cu veşminte, fiindu-le vizibile numai faţa şi mâinile. Faptul că li se vede faţa simbolizează faptul că în ei se află spiritul divin, iar mâinile simbolizează creaţia lui Dumnezeu. În ciuda faptului că imaginile din icoane par a se petrece într-un timp şi spaţiu suspendat, pentru a reda transcendenţa mesajului, acestea par a fi influenţate de pictura gotică care a fost puternic influenţată de lumea laică, astfel încât unele scene de pe pereţii bisericii dau impresia de a reprezenta scene foarte concrete de viaţă. Amprenta timpului în care au fost realizate picturile îşi face şi ea simţită prezenţa prin modul de reprezentare a „civililor” din icoane, dar şi prin tehnica de pictare a elementelor. Astfel, găsim o combinaţie între bidimensionalitate şi tridimensionalitate. În general, chipurile par a fi mai degrabă bidimensionale, în timp ce elementele ce ţin de lumea materială (textile, obiecte, geografie) par a avea mai multă tridimensionalitate. Cu puţine excepţii (una dintre acestea ar fi Iisus Pantocrator), personajele din icoane se privesc unele pe altele şi interacţionează între ele, neintrând în contact cu privitorul. Acest fapt denotă caracterul informativ pe care trebuie să îl aibă o icoană şi caracterul educaţional al acesteia. Imaginile din biserică sunt un intermediar între concret şi abstract, şi fac apel la psihicul celui care priveşte, dar în acelaşi timp sunt şi o reprezentare a societăţii în care au fost pictate.
Compoziţiile picturale sunt dramatice şi conflictul conţinutului reiese din redarea spaimei în faţa morţii, specifice acelei perioade , combinată cu promisiunea învierii şi a unei arte marcate de bucurie. Picturile păstrează caracteristicile artei religioase bizantine, care abstractizează şi sugerează idei, dar se combină cu gândirea gotică, care este foarte reprezentativă şi atentă la detalii.
Este greu de stabilit ce face ca aceste picturi să fie atât de deosebite şi ce le deosebeşte de pictura bizantină din acea vreme. Se poate argumenta că imaginarul care stă în spate are mai degrabă o încărcătură de factură occidentală decât grecească, aşa cum se întâmplă de obicei în cazul icoanelor bizantine.
În concluzie, putem afirma că la Râşnov, interferenţa mai multor culturi, a dat naştere unui limbaj conceptual exprimat într-o manieră unică.

 

 

Speak No Evil

Oraşul Bucureşti e o capitală europeană foarte diferită de alte capitale europene pe care le-am văzut. Şi anume, pentru că nu pare să aibă un centru. E un oraş destul de îmbârligat, ceea ce nu e un lucru aşa rău cum pare pentru cineva obişnuit cu o zonă organizată, dar Bucureştiul parcă nu are cel centru în care să se poată opri turistul să contemple măreţia oraşului lui Bucur. E un oraş în care sau intri undeva, sau te mişti pe stradă. Nu există un spaţiu non-parc în care să te poţi odihni după o cursă aglomerată într-un autobuz blocat în trafic. Stai o secundă, tocmai am descoperit că această metropolă seamănă cu alte capitale europene.

Mi se pare foarte interesant cum cade lumina de la iluminatul public pe aceasta biserca in renovare. Ma intreb daca este gandit intentionat sau intamplare.

Mi se pare foarte interesant cum cade lumina de la iluminatul public pe aceasta biserca in renovare. Ma intreb daca este gandit intentionat sau intamplare.

E de înţeles de ce Bucureştiul e dezastrul urbanistic care e: o ţară care e obişnuită cu oraşe mici cu o stradă principală va avea probleme să organizeze o metropolă aşa mare şi în continuă expansiune cum este Bucureştiul. Am mers prin oraş şi mă tot gândesc cât de fascinant trebuie să fi fost totul când era nou. Eu locuiesc la etajul patru într-un bloc cu zece etaje în care spiritul comunismului dâmboviţean este extrem de prezent. Blocul e ca o scenă din filmul “Midnight in Paris”, doar că nu ajungi într-o epocă de aur a Parisului, ci într-o pseudo, nu, epocă de aur a Bucureştiului. Cât de uimitoare trebuie să fi fost toate aceste blocuri când au fost noi. Cred că oamenii din vremurile acelea rămâneau fără suflare la vederea şi contemplarea lor. Cred că Bucureştiul ar trebui să facă ceva ca să îşi recucerească cetăţenii, vizitatorii şi să îi facă pe cei ce nu l-au vizitat să vrea să vină să vadă ce se găseşte aici. Sunt multe lucruri minunate în Bucureşti, dar sunt şi multe fascinante să zicem, ca să nu vorbim urât.

A început să se construiască şi aici o circumstanţă, un mediu, aşa cum s-a construit şi la Cluj încet. Locurile cheie pentru mine deocamdată nu sunt decât Universitatea, Facultatea de Istorie,Carrefour-ul din Piaţa Unirii dacă nu greşesc, supermarketul de lângă Filosofie, blocul şi camera mea, şi în general centrul pe care l-am văzut în mare de câteva ori. E dubios cum în centrul istoric nu am găsit mare lucru istoric, decât Hanul lui Manuc, dar nu sunt sigur nici de acela că e autentic. Sunt curios cum arată Bucureştiul pentru un turist.

În zilele noastre sunt foarte multe detalii care mi se pare că se vor pierde în timp şi care însă au compus o mare parte din cultura modernă. Printre ele sunt săpunurile şi în general produsele ieftine, faptul că am văzut o babuşca care plătise pe un domn să îi cureţe pantofii, referinţele oamenilor pe care de multe ori nu le înţelegem, şi alte elemente.

 

Masteratul pe care îl urmez se arată destul de interesant. Am învăţat despre ideologia politică integrată în “Columna Traiana” la cursul de Principii Estetice, Iconografie şi Iconologice În Arta Şi Arhitectura Romei Antice, am învăţat despre cum se obţinea un vas în China la cursul legat de extremul orient, am discutat despre iconoclasm şi la cursul de “Istorie Şi Imaginar În Artă” am aprofundat semiotica şi istoria socială. La început eram chiar obosit la sfârşitul unui curs, şi poate asta împreună cu alte cauze au contribuit la probleme legate de vedere şi ochi, numai că încerc să le ţin sub control.

În mare, Bucureştiul după puţin timp de stat aici e un oraş care se bazează foarte mult pe trecut şi în care găseşti multe tipuri de oameni şi de existenţe, un lucru găsit destul de rar în România. Ar trebui ca acestea să fie mai diverse şi atunci am putea să ne îndreptăm spre o capitală care să însumeze o Românie în miniatură.

Cum am făcut masterul de Inovare Culturală

La câteva luni după ce am absolvit de la facultate încă nu mă hotărâsem dacă să dau la masterat, şi dacă da, la ce. După ce am căutat diferite programe şi facultăţi nu mă puteam decide, sau era prea târziu să mă înscriu la admitere. Până la urmă m-am gândit că dacă tot voi locui în Braşov în următoarele luni să mă înscriu la un masterat acolo, şi voi vedea mai departe. În Braşov nu prea poţi studia arte, aşa că cea mai apropiată facultate pe care am găsit-o ca domeniu a fost Facultatea de Litere. Unul din masterate, pregătit de Departamentul de Limbi moderne şi Studii Cultureale sau aşa ceva, se numea “Inovare Culturală” şi din descrierea de pe site-ul facultăţii suna a ceva ce aş fi vrut să urmez. Inovare culturală pentru mine înseamnă să studiezi istorie, mişcări sociale, mişcări artistice, cum se leagă acestea, studii de civilizaţie, studii culturale şi aşa mai departe. Aşa că am dat la acest masterat şi am fost acceptat. Nu prea ştiam la ce să mă aştept, dar mă gândeam că vor fi colegi şi cursuri interesante.

În octombrie a început anul universitar. Facultatea de Litere (nu ştiu cum sunt alte facultăţi din Braşov) nu seamănă deloc cu facultatea pe care o făcusem eu. Aici parcă eram acum vreo 20 de ani cel puţin. Dar treacă. Mi-am cunoscut mulţi dintre colegi din primele zile. Majoritatea erau absolvenţi de litere şi mă întrebau de ce am dat la masterul acesta. Eu le răspundeam că motivul meu a fost dorinţa de a-mi extinde orizonturile, de la cultură vizuală, cinematografie şi fotografie şi în spre alte domenii.

Am început şi cursurile. A fost surprinzător să văd că majoritatea cursurilor se învârteau în jurul literaturii. Şi dezamăgit, într-un fel. Materiile aveau nume de genul “Roman contemporan”, “Publicistică Literară”, “Poezie Contemporană” şi aşa mai departe. Mulţi dintre masteranzi voiau să lucreze în acest domeniu şi erau interesaţi, dar eu nu prea aveam ce căuta. Am aflat că în semestrele următoare urmau alte cursuri ca “Scriere Creatoare” sau “Traduceri”.

Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place să citesc. Dar nu vreau să fiu un “cititor profesionist”, aşa cum sunt absolvenţii adevăraţi de litere.

Un alt lucru specific acestui masterat erau lansările de carte. Cam în fiecare săptămână erau vreo două lansări de carte la care masteranzii erau trimişi. S-a întâmplat să se şi spună că “voi face prezenţa”. Nu s-a făcut prezenţa la nico lansare de carte, dar îmi imaginez cum ar fi arătat. “Domnul scriitor va lua o pauză acum ca să vedem dacă studenţii sunt aici. Deci, X. E sau nu e? Nu e? Aha, vede el. Vedeţi domnule scriitor cum cine nu vine la lansarea de carte nu trece cursul?”.

M-am dus la cursuri, mai ales la cele care erau interesante: unul de dramaturgie (despre care însă ştiu mai multe decât se preda acolo, întrucât am făcut în facultate aşa ceva) şi un curs la care se vorbea despre antropologie, dar tot la un nivel pe care cred că l-am depăşit acum câţiva ani.

Am continuat să merg, neştiind dacă să renunţ sau nu la acest master. Mă va ajuta cu ceva? Voi putea să îmi dau examenele? Voi învăţa ceva? Mă întrebam aceste lucruri pentru că mereu se presupunea că ai terminat Litere sau că ştiai toate romanele din lume. Mereu temele erau de scris despre cărţi post-moderne şi cine le-a influenţat. Romanul post-modern abc are influenţe confucianiste, motive balzaciene şi câte şi mai câte. Eu nu citisem nici romanul şi nici multe dintre referinţe, aşa că nu ştiu ce căutam acolo.

Am aflat însă tot felul de lucrui şi sunt mulţumit cu ele. Profesorii sunt buni, unii dintre cei înscrişi erau chiar nişte profesionişti şi mă bucur că am fost la acele cursuri.

Am decis să renunţ la acest masterat după câteva luni. Nu mă vedeam scriind o dizertaţie pe o temă literară sau conexă cu literatura. Când mi-am scris licenţa, chiar dacă nu este cea mai grozavă lucrare din lume, este o lucrare scrisă de mine şi de nimeni altcineva. Mulţi m-au întrebat de ce sunt mirat că aşa erau cursurile în condiţiile în care eram la facultatea de litere. Le-am răspuns că facultatea pe care o făcusem eu se numea “Facultatea de Teatru şi TV”, dar care avea un departament de cinematografie şi media, unde se studiază cinematografie. De ce la departamentul de studii culturale se studiază literatură nu prea ştiu. Există încă în lume culturi care nu au literatură sau scriere.

După ce m-am dus să îmi iau înapoi diploma depusă şi ce mai era de ridicat, le-am scris colegilor un mail în care le-am spus că nu voi mai fi masterand la această facultate, că le urez succes şi aşa mai departe. Le-am lăsat şi adresa mea de e-mail şi le-am spus că dacă au nevoie de mine sau vor să mai păstrăm legătura, să mă caute. Nu mi-a răspuns nimeni.

În concluzie vreau să spun că nu e un program de master rău, dar e un program pentru cei ce vor să se facă scriitori sau să lucreze într-un domeniu adiacent. Nu ştiu ce voi face în continuare, dar deocamdată nu sunt student şi mă ocup de alte lucruri. Mi-ar plăcea să redescopăr studenţia, dar nu ştiu dacă se poate, pe ce cale şi când.

 

Televiziunea Română închide canalele Info şi Cultural

De curând, Societatea Română de Televiziune a anunţat că în urma unei şedinţe s-a decis închiderea canalelor TVR Info şi TVR Cultural. Motivaţa pentru această acţiune a fost, conform presei româneşti, economisirea de bani cu ajutorul cărora televiziunea publică şi-ar putea plăti datoriile de vreo 100 de milioane de euro.

Tvr Info a apărut de curând şi nu ştiu dacă a reuşit să îşi facă un public. Am auzit de cineva care se uita, dar în rest.. nu prea. În general, acolo se difuzau ştiri şi programe informative.
Despre TVR Cultural însă, părerea mea e că trebuia să se închidă. De Continue reading

2010 A D

Sumarizarea anului Domnului 2010 mi se pare foarte grea. Parcă aş lăsa-o pentru sfârşitul unui alt calendar.
A fost anul lui Julian Assange sau al Campionatului de Fotbal? Oricum am vedea anul, între aceatea s-au întâmplat diverse evenimente, marcante sau superficiale.
Unii oameni au tras sperieturi mari, când Eyjafjallajökull a erupt în Islanda, dar nu putem spune că evenimentul a schimbat lumea prea mult. În altă ordine de idei, lanţul de dezastre început de cutremurul din Haiti, la fel ca inundaţiile din Pakistan sau alte evenimente naturale au reuşit să schimbe cursul mersului oamenilor, chiar dacă nu ne dăm seama.

În anul acesta, mulţi oameni şi-au dat seama că au păreri când s-a lansat videoclipul lui Gaga pentru melodia “Telephone”, care, şi eu nu înţeleg de ce, a dat mulţi oameni pe spate. În lumea media hotarul ce a făcut 2010 să devină un an important, a fost probabil transmisia ultimului epdisod al emisiunii “Larry King Live”!

Cine a fost la modă anul acesta au fost cei care şi-au accesat de pe iPhone sau iPad facebook-ul şi ştirile despre Julian Assange. Continue reading

Musik in der Kälte

In der letzten Zeit, hat die katholische Kirche aus dem Klausenburg Zentrum kleinere oder größere Musikkonzerte, und zwar Orgelkonzerte. Leider aber, sind nicht einmal weniger als 10 Leute gekommen. Jetzt verstehen wir die anderen auch: wer soll am Abend kommen, gerade von ein Arbeitstag? Wer soll zwischen einer halben Stunde und einer vollen Stunde in “eiskalter Kälte” kommen? Continue reading

Worüber hat Tante Merkel in Cluj gesprochen?

Es musste endlich so weit sein dass ich auch in Deutsch schreiben soll, sonst würde ich es vergessen.

Vor ein paar Tagen, war Deutschlands Bundeskanzler, Angela Merkel (Angie) in Klausenburg, um ein Tietel von der BB Universität zu kriegen. Nach einen kurzem Besuch in Bukarest, war sie so müde dass sie nicht bemerkt hat als ein Mann auf dem Klausenburger Flughafen ihr ein Blumenstrauss gab.
Später sprach sie bei der Zeremonie über die Lerninstitution wie sie ein Beispiel in der grossen EU sei, weil sie Unterricht in drei Sprachen anbietet und so weiter. Nachher sprach sie schnell mt ein paar Deutsche Medizinstudenten (schnell heisst so wie zwei Minuten) und ist zu einer Inauguration (die sie im Mittelpunkt hatte).

Später, Continue reading

How to make yourself lost and found in Paris?

Ghost chasing in Paris


C
harming as it may sound, Paris is a dirty, crowded, loud metropolis. With all that, it is the international capital of art, culture and love. Why has this agglomerated city become the most visited city in the world?
The first impression one can get of Paris is that it is truely big, calm and cosmopolit. Two out of these are true, Paris being anything but calm. It is a city of millions which, one can never stop seeing it, as things change every two weeks or so.
The first impression of Paris can vary from place to place, and time to time. Getting around Paris is actually easy, the RER and other public means of transport are easy to use. Anyhow, you might need some guidance. Although everyone sais that they speak English, German and Spanish, they speak only French and some get offended if you ask them wether they speak English or not. Being Paris, pretty much everything is Eiffel- tower based, from souvenirs to commercials.
I went to the ‘la Conciergerie, a former parisian prison and felt strange and intoxicated by the events that had taken place there. How many people spent their time behind bars, people getting executed with a guillotine and so on. Then I went to a hotel which was very, very old, from the 1700s or so. I had a chat with someone who worked there in the bar, about nothing and learning French. Later, I tried to buy a subway card, but they wouldn`t take fifty euro bills, so I went in circles around the arrondissments, trying to change the bill (although I guess I should have called the Police, as it might be illegal to say “change only”) . Anyway, Paris is a haunted city if you only look at all the catacombes and Memorial Landmarks. Indicator naar Paris

Diana is still the most known person who accidentaly (the debate however continues) died in Paris. The place which was hit and caused the death of Dodi and Diana is still marked, and on some days you see candels and flowers brought at Diana`s landmark.

H
ow did Paris manage to become such a city? A place which hosts places like the Pere Lachaise graveyard, which I have also seen, where people like George Enescu or Jim Morrison lie (I know I shouldn`t put these two one next to another), but at the same one of the most alive metropolis` of the world.

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.