archives

Europa

This tag is associated with 4 posts

That is so 100 years ago!

Am găsit o vedere 1911- Sărbători de iarnă. Acum 100 de ani.
Deci, dacă cineva împlineşte cam acum 100 de ani în Europa, atunci, m-am gândit că acea persoană a văzut acestea (şi multe în plus):
Scufundarea Titanicului
Primul război
Filme mute,
Filme cu sunet Continue reading

Le Concert (film, 2oo9)

Filmul lui Radu Mihăilescu prezintă o poveste cunoscută, clişeică şi cu două finaluri posibile, dar o spune într-un mod pe care l-am aşteptat de atâta de mult timp. Cu toate că regizorul este român, nu este un film “românesc”, ci are atmosfera unui adevărat film european. Şi anume, cumva, crează o lume în care toate clişeele devin noi şi originale. Este povestea unui fost dirijor rus, care nu mai este lăsat să dirijeze după ce un membru al partidului comunist îl umileşte în faţa a mii de oameni în timpul unui concert la teatrul Bolşoi. După câteva zeci de ani, acesta găseşte, cu toate că ilegal, o modalitate de a dirija dându-se drept dirijor la Bolşoi, în Paris, lucru foarte important pentru el (o să aflaţi de ce). Problema însă este că nu poate să ajungă de unul singur acolo, şi se vede nevoit să se alieze cu comunistul care îi distrusese visul de mult. Şi de aici începe aventura, care te ţine ţintit spre ecran vreo două ore fără să îţi dai seama. Pelicula este plină de contraste amuzante, modul de viaţă din Europa post comunistă versus cel din Europa de Vest, clasa de jos în contrast cu înalta societate. Dar în ciuda tuturor acestor contraste, filmul transmite ideea că arta poate fi în oricine şi că şi că un artist este mereu un artist care va simţi nevoia să o elibereze.
În opinia mea, este unul din cele mai bune filme din ultimii ani, care te poate face să plângi ca apoi să râzi cu poftă.

Mulţi oameni, printre care mă număr şi eu, spun că e greu să povesteşti acest film, el trebuie văzut şi să fie trăit.

Sighisoara: Der Wunderbaum

Amu cică era odată în Transilvania o cetate veche de pe vremea moşului, atestată prin 1280 dar locuită încă din vremuri pierdute în ceaţă. La început s-a numit Scheschpruch iar numele de Sighişoara apare în 1431. În Schäßburg se află o mulţime de clădiri care amintesc de ale vremuri, mai întunecate parcă. Poarta de intrare, Şcoala şi biserica din deal, pasajul de lemn aduc oamenii aceia din nou printre casele înghesuite ale oraşului, dând impresia că nu au plecat niciodată. Astăzi, pe lângă faptul că saşii care odată şi-au împărtăşit poveştile cu Josef Haltrich au rămas în proporţie de 2% oraşul tot înfloritor este, făcând chiar parte din patrimoniul Internaţional al UNESCO (am fost şi eu la UNESCO).

Într-una din case s-ar fi născut chiar cel mai celebru personaj tarnsilvănean, Vlad Ţepeş. În cimitirul Sighişoarei (vechi) sunt morminte atâta de vechi încât nici nu se mai poate citi anul în care au fost puse. Odată, îmi amintesc, în timpul celebrului festival Medieval, am intrat într-o casă unde se vindeau tot felul de lucruri pe care astăzi le numim “vintage”, adică ce e mai bun dintr-o epocă trecută. Acolo aveau, nu mai ştiu dacă de expus sau de vânzare, fotografii vechi de când lumea şi pământul.

Sighişoara, care are o însemnătate mare pentru mine, ajunsese un fel de loc de întors în trecut, un fel de maşină a timpului românesc. Am fost de aşa de multe ori la festival (încă de când eram mic) până s-a schimbat şi a devenit altceva decât ce fusese. Mai deosebit a fost să descopăr singura cetate încă locuită din Europa în afara valurilor de turişti. Atunci este momentul să intri în locuri închise când vin mii de oameni, să urci în turn, să faci poze şi mai ales, să vorbeşti germană.

Note de bord

Pentru că nici nu ninge la Braşov, nici nu e toamnă, m-am apucat să îmi fac curăţenie în lucrurile vechi, majoritatea hârtii. Am trecut prin toate documentele (deja) din ultimii ani.  Sunt  “deja” deoarce hârtiile acelea au devenit deja ceva istoric, ce nu mai există. În afară de fotografii, care este evident că sunt documente, (cu toate că unele reprezintă mai mult decât cele arătate. De exemplu, acum nu mai ai voie să fotografiezi în săli din muzeul Louvre, deci pe lângă faptul că se aminteşte prin imagine cum era muzeul în 2005,  hârtia aminteşte şi că pe vremea aceea aveai voie să faci poze), am mai adunat şi o mulţime de alte hârtii. Bilete la muzee de exemplu (cei ce nu ştiu află acum că eu sunt un mare amator de muzee, atâta vreme cât subiectul mă interesează), ca cel din imaginea- colaj pe care am realizat-o, biletul meu gratuit de la muzeul vieţii romantice din Paris, care cu toate că nu impresionează ca celelalte, mi-a lăsat amintiri plăcute,  pentru că însuma viaţa din timpul romantismului. Mai aveam acolo multe mape de la fastvalul de teatru din Braşov, prilej cu care mi-am amintit de multe piese bune pe care le-am văzut. Mai am suveniruri care la vremea lor erau neimportante de când am fost la UNESCO, la Timişoara sau la Sighişoara. Mai ştiu cum era aerul pe vremea când m-am plimbat prin ţară şi prin alte ţări, dar mă surprinde gândul că oamenii acum mulţi ani nu făceau într-o viaţă întreagă câte am făcut eu de prin 2005 până acum.
Deja am o mulţime de lucruri strânse din filmele pe care le-am făcut, la fel cum am din spectacolele de teatru.
Am şi pliantele, şi chiar şi biletele de intrare la filmele de la festivalul de film “Anonimul”, unde am participat la conferinţa cu Cristian Mungiu, care e un fel de “minune” a cinematografiei româneşti în părerea multora.
Ar fi prea mult şi mult pre plictisitor să povestesc toate lucrurile care m-au adus aici. Continue reading

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 130 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.