archives

Interviews Interviu

This tag is associated with 6 posts

Degeaba e interesant, dacă nu e frumos ambalat

Egalitatea serilor lasă de dorit, dat fiind că se apropie vara şi lumina serii este tot mai multă. Maci mulţi au apărut în grădina casei în care locuiesc acum, şi vremea este bizară.
Dat fiind că am avut multe teme de făcut pentru şcoală, am avut multe de pregătit şi făcut.
Am făcut un fel de scurt metraj, pe care eu l-am scris, despre care nu ştiu încă ce să spun. Una din teme cerea să facem un reportaj despre un om aparte, aşa că am făcut o idee care mi-a venit destul de spontan în timp ce mă plimbam prin Braşov. Toţi locuitorii “oraşului albastru ” (cum îi spun unii), îl ştiu pe Roberto, drept omul cu ochelari verzi ce deţine magazinul de antichităţi de pe strada Hirscher. Cine nu îl ştie, îl cunoaşte din articole. Omul a fost amabil şi mi-a permis să fac un reportaj despre el. A doua zi am venit cu camera. L-am aşezat cu o terasă în spate, pentru că îl deranja soarele, şi a început să răspundă la prima întrebare, cu o propoziţie de tipul “Eu nu mai dau interviuri”. Atunci pentru ce mai eram acolo? m-am întrebat eu. Apoi, a fost amabil şi mi-a spus că mă ajută dat fiind că nu o fac pentru o publicaţie comercială. Am zis că bine şi interivul a constat în el povestindu-mi cum nu vinde nimic. Într-adevăr şocant. Bine, mai puţin şocant decât pare, dat fiind că nici eu nu am cunoscut pe cineva care să cumpere de acolo ceva, cu toate că mulţi curioşi scot capetele. Într-adevăr, pe acolo trec multe doamne care întreabă cât costă ceva, după care îi spun celei cu care se plimbă cum ele au acasă multe din alea şi că ar putea face o tonă de bani dacă le-ar da la antichităţi. Dar lucrurile nu stau aşa. Nu orice obiect vechi e valoros, cu toate că eu aş completa că cele mai multe obiecte vechi au valoare sentimentală măcar pentru unii. Apoi am făcut cunoştinţă, vine vorba, cu chelnării de la terase, cu care vorbeşte Roberto toată ziua, care la rânndul lor nu fac nimic. Cam aşa arată totul, asta am încercat să transmit şi în film. Dar, cu toate că avem filmări frumoase cu oraşul Braşov, filmul nu a trecut şi astfel am fost trimis în lume în căutarea unui subiect nou. În multe momente mi-aş dori să fiu şi operator, dar îmi dau seama că dacă aş fi, aş deveni altcineva. Îmi pare rău că dezamăgesc.
Oricum, înapoi la Cluj am participat la un workshop, atelier în română, organizat de Kodak. Din nou, am fost personajul, am scris o zi întragă la maşină pentru filmări pe peliculă. A ajuns în ziar, în ziarul TIFF- ului o poză cu participanţii. Cu toate că lumea merge în masă la TIFF, eu am tot văzut filme pe care le-am amânat de văzut pentru cursul de istoria filmului. Despre unele, mă gândesc să şi scriu. Astăzi eram în piaţă, la un magazin, unde am văzut un ziar pe jos. Era un articol despre un coleg de-ai mei, din anii mai mari, care participa cu un film la festival. Ziarul era plin de mizerie de la legume sau fructe şi călcat în picioare de toată lumea. Te face să îţi pui întrebări. Aşa, s-a mai încheiat un timp de poze, oameni şi şcoală.

Advertisements

Amanpour. Editia regala

Amanpour. , emisiunea de la CNN a vut o ediţie de curând a cărei invitaţi au fost mai deosebiţi decât invitaţii obişnuiţi. În studio, au fost invitaţi regina Rania a Iordaniei şi regele şi regina Norvegiei. Cam aceleaşi teme le-a dezbătut Christiane Amanpour în cele două părţi. Dar, evident pe subiecte diferite. Şi anume, cum cei prezenţi acolo se implică în vieţile oamenilor pe care îi conduc, în special regina Iordaniei, care face multe acte umanitare, folosind pentru aceasta mijloace foarte moderne.
Altfel, Christiane Amanopur a atins şi un subiect interesant în mijlocul discuţiei cu regele şi regina Norvegiei, şi anume, cum s-a integrat o fată simplă, mamă a unui copil în familia regală.
De apreciat, pe lângă informaţiile interesante date invitaţi, engleza incredibilă pe care aceştia o folosesc. Într-adevăr, Christiane Amanpour reuşeşte să facă o emisiune grozavă, cu toate că la început nu părea că acest format i se potriveşte.
Ahoi!

Behind the scenes: The circus life

Will there be a next generation of actobats  ?

Children screaming and gazing, colours and a more or less weird show are the terms you would associate normally with the big circus. The circus, a form of show, which appeared in ancient times, is now something from the category of things too less understood by people.
It is usually a tent, in which amazing things happen, in a place called the “arena”, sourrounded by the people watching. The acrobats, clowns and trapeze acts are familiar to anyone who has seen more circus shows. I have always been amazed by the things those people pull up. Making circle piruettes in the sky always seemed harder than it apparently looked. I thought the people traveling in the trailers must have a rather original life, compared to our town life. So I decided to find out more, directly from the source and asked a circus artist to show and let me shoot life in and around their tent.
Irina was the name of the stunt lady who showed me around, taking me backstage, to the animals and around their estblishment. It certainly is not a view you see every day. There, show animals were all together with the people working on the show, lights, sound, effects, etc.
The woman showed me her son, wondering wether he could get a future in the circus, that because the circus had had a big collapse, from the financial point of view, but they managed to save it.
With all this, she was very excited by the show, and invited me to come later.
I, although did not actually mean that, interviewed her the whole time, because I was eager to find out many things about the people there; how do the animals adapt, how do they decide where they are going to travel, how can one get to be part of a team for such a show and many other things she kindly answered.
The show started after the afternoon passed, but I got there earlier wanting to say hi to her before she started her 1 – hour preparation for the show. During the representation, I was asked by the clown in the arena, and was part of a “stunt” he did. I can only hope it was a coincidence. During the break, I found Irina outside her trailer chatting with some members of the “club”. Later, she would get ready for the show. Although they did not have elephants, which they had to give the show had in my opinion almost the same impact.
The show is nice, great I can say thinking at the amount of work one makes to do those stunts, seen as unreal by children and not taken seriously as they would deserve by the grown ups.
It really changes a man knowing that for them it is not just a business or a career, it is truely a lifestyle and a challange to live the circus way, surviving in a world that, as Irina said, says has no time for the thrill of the circus anymore.
What would it be like to run away with a circus? Like any form of entertainment, the circus has a dark side, of poverty and possible dissapointment, aswell as a glitter side of light and applause.
The last thing, mentioned above and the hope are two things that make lives real.
I thank the group of the International Budapest circus.

Check the photos out, too. (coming soon)

Cartea lui Dumnezeu

Filmul meu numit  Cartea lui Dumnezeu, este un documentar pe trei părţi. Spun pe şi nu în, pentru că partea a doua nu este o continuare a primei, ci o extindere a acesteia. Filmul, realizat în mai- iunie 2009, are în centru extremismul creştin ortodox şi ura manifestată prin xenofobia creştinismului modern. Subiectele dezbătute sunt fundamentalismul, relativismul şi comercialitatea. În afară de informaţii primite din surse directe, dar ascunse, cum sunt paginile de Internet sau blogurile, cel mai adesea nesemnate, care însă instigă la un mod de viaţă impregnat cu ură, în loc de pacea religioasă,  filmul conţine şi informaţii ale unor personalităţi în domeniul religios. Radu Preda, Titularul Facultăţii de Teologie ortodoxă şi Robb Daniel, preot catolic răspund la întrebări legate de aceste teme. Partea a doua, este numai interviul cu Radu Preda. Tematica religioasă, foarte controversată în aşa numitul “sat global” este şi centrul discuţiilor pe care le-am purtat, vorbind despre acei oameni care doresc să înlăture tot ceea ce nu este identic cu ei. Acei “salvatori” falşi, care consideră că sunt distruşi de comunicare şi multiculturalitate. Preotul spune că mersul la biserică este important pentru a şti şi a studia creştinismul, un om neputând să ştie din camera lui (cuvintele mele) ce vrea religia să ne înveţe. Continue reading

Ce face un astronom?

Pentru un examen la facultate am avut de făcut un interviu cu o persoană care face ceva interesant şi pe care trebuie să o prezentăm. Pentru că nu avem nici cunoştinţe la Cluj Napoca, nici cunoscuţi interesanţi la dispoziţie, am făcut un lucru care încă îmi place, anume acela de a căuta oameni. M-am hotărât până la urmă să merg la Observatorul Astronomic să fac un nterviu cu cineva de acolo. Am fost direcţionat la dl Liviu Mircea, astronom care lucrează în observator. Am avut destule dificultăţi de a realiza filmul, din fericire domnul astronom a fost foarte prietenos şi deschis. E mai greu când faci un film singur, oricât de simplu ar fi decât atunci când mai ai pe cineva alături. Cum ziceam într-un film despre mine, “nu trebuie să treci singur prin viaţă”. Când lucrezi singur trebuie să te ocupi şi de relaţia cu omul, şi de interviu, şi de filmat şi de montat.
În fine, până la urmă am reuşit într-o seară să fac interviul.
Astronomul, un om pe care abia îl cunoscusem, a povestit foarte multe pentru cameră, dar şi pentru mine. Mi-a povestit despre activitatea sa, despre cum cercetează religia ca o particularitate a ştiinţei, despre ce se întâmplă la Observator şi cum se lucrează. Mi-a făcut turul Observatorului şi mi-a arătat de la cele mai vechi modele de telescoape la cele mai performante. Am urcat şi în cele două cupole.
Fiind un interviu în care am vrut să aflu lucruri care mă interesează şi pe mine, dar cred că şi pe alţii, i-am adresat şi curiozităţile mele. Despre extratereştrii, despre sfârşitul lumii şi despre obsesia mondială despre anul 2012. Mi-a povestit ce crede el, ce se cercetează şi ce se poate spune despre viitorul pământului deocamdată.
Ceea ce era interesant este că 2009 este anul internaţional al astronomiei, deci interviul a fost în temă.
Povestind de toate cele trei interviuri pe care le-am făcut, toate trei legate într-un fel sau altul de religie, (muzicianul nevăzător care îi cânta lui Dumnezeu, astronomul care încearcă să explice religia şi islamul ardelean) am tras concluzia că dacă vrei să afli ceva, atunci trebuie tu să cercetezi, să te documentezi şi să tragi concluzii. Şi într-un fel ăsta este rolul oamenilor mai mari ca mine, să îmi spună lucruri. Rolul meu este să le dau mai departe.
Oare ceinterviuri- documentar o să mai fac?

islamul clujean

Pentru ultimul mini documentar pe care l-am făcut am găsit ceva ce multă lume nu cunoaşte, chiar dacă locuieşte în Cluj Napoca. Mă refer la moscheea din Cluj şi la comunitatea musulmană. Prima oară când am fost, am fost îndrumat la un domn, care a fost de acord să îl filmez pe dânsul şi în interiorul moscheei. Era posibil ca el să nu fie în oraş la data filmării, aşa că m-a lăsat cu altcineva, un alt domn de la moschee. Acesta a povestit cu mine şi a fost destul de dezamăgit, în comparaţie cu ce fel de film credea el că fac. Se aştepta să fie mult mai dur sau complex, dar i-am explicat că nu doream să mă adâncesc prea tare, eu însumi necunoscând prea multe despre islam. A fost, ca şi filmul, o introducere în islam.

În primul rând am aflat că este corect să spun “comunitatea musulmană”, nu “comunitatea arabă”. În lume, mi-a explicat domnul administrator al moscheei, numai 20% dintre arabi sunt şi musulmani. Alt lucru pe care nu îl ştiam este că în Indonezia 90% din populaţie este de religie islamică.

Apoi am mers şi am filmat chiar în simpla sală de rugăciune. În moschee, femeile şi bărbaţii se roagă separat, dintr-un motiv mai logic decât cel pentru care în creştinismul ortodox femeile stau pe stânga iar bărbaţii pe dreapta. Mi-a povestit o mulţime de lucruri, chiar dacă i s-au părut neimportante, cum ar fi că islamul are cinci principii de bază, pe care mi le-a prezentat pe scurt.

În afară de generalităţi (foarte interesante de altfel), mi-a povestit că el însuşi s-a convertit acum câţiva ani la islam. Aşa a apărut o întreagă poveste nouă, oglindită şi pe scurt în film. Atunci mi-a explicat ce e nevoie să faci ca să te converteşti la islam.

Mă simt destul de mulţumit cu documentarul – interviu, şi sper că o să mai fac un film mult mai ca lumea în viitor. Până atunci, o să mai citesc din Coran (în română) şi o să aflu mai multe despre această societate, sper chiar de la sursă.
Acum să vedem ce o să spună profesorul meu de film, o dilemă care nu mai pare aşa mare. Fotografiile pe care le-am făcut nu le public încă pe site

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.