archives

Paris

This tag is associated with 7 posts

How to make yourself lost and found in Paris?

Ghost chasing in Paris


C
harming as it may sound, Paris is a dirty, crowded, loud metropolis. With all that, it is the international capital of art, culture and love. Why has this agglomerated city become the most visited city in the world?
The first impression one can get of Paris is that it is truely big, calm and cosmopolit. Two out of these are true, Paris being anything but calm. It is a city of millions which, one can never stop seeing it, as things change every two weeks or so.
The first impression of Paris can vary from place to place, and time to time. Getting around Paris is actually easy, the RER and other public means of transport are easy to use. Anyhow, you might need some guidance. Although everyone sais that they speak English, German and Spanish, they speak only French and some get offended if you ask them wether they speak English or not. Being Paris, pretty much everything is Eiffel- tower based, from souvenirs to commercials.
I went to the ‘la Conciergerie, a former parisian prison and felt strange and intoxicated by the events that had taken place there. How many people spent their time behind bars, people getting executed with a guillotine and so on. Then I went to a hotel which was very, very old, from the 1700s or so. I had a chat with someone who worked there in the bar, about nothing and learning French. Later, I tried to buy a subway card, but they wouldn`t take fifty euro bills, so I went in circles around the arrondissments, trying to change the bill (although I guess I should have called the Police, as it might be illegal to say “change only”) . Anyway, Paris is a haunted city if you only look at all the catacombes and Memorial Landmarks. Indicator naar Paris

Diana is still the most known person who accidentaly (the debate however continues) died in Paris. The place which was hit and caused the death of Dodi and Diana is still marked, and on some days you see candels and flowers brought at Diana`s landmark.

H
ow did Paris manage to become such a city? A place which hosts places like the Pere Lachaise graveyard, which I have also seen, where people like George Enescu or Jim Morrison lie (I know I shouldn`t put these two one next to another), but at the same one of the most alive metropolis` of the world.

Le Concert (film, 2oo9)

Filmul lui Radu Mihăilescu prezintă o poveste cunoscută, clişeică şi cu două finaluri posibile, dar o spune într-un mod pe care l-am aşteptat de atâta de mult timp. Cu toate că regizorul este român, nu este un film “românesc”, ci are atmosfera unui adevărat film european. Şi anume, cumva, crează o lume în care toate clişeele devin noi şi originale. Este povestea unui fost dirijor rus, care nu mai este lăsat să dirijeze după ce un membru al partidului comunist îl umileşte în faţa a mii de oameni în timpul unui concert la teatrul Bolşoi. După câteva zeci de ani, acesta găseşte, cu toate că ilegal, o modalitate de a dirija dându-se drept dirijor la Bolşoi, în Paris, lucru foarte important pentru el (o să aflaţi de ce). Problema însă este că nu poate să ajungă de unul singur acolo, şi se vede nevoit să se alieze cu comunistul care îi distrusese visul de mult. Şi de aici începe aventura, care te ţine ţintit spre ecran vreo două ore fără să îţi dai seama. Pelicula este plină de contraste amuzante, modul de viaţă din Europa post comunistă versus cel din Europa de Vest, clasa de jos în contrast cu înalta societate. Dar în ciuda tuturor acestor contraste, filmul transmite ideea că arta poate fi în oricine şi că şi că un artist este mereu un artist care va simţi nevoia să o elibereze.
În opinia mea, este unul din cele mai bune filme din ultimii ani, care te poate face să plângi ca apoi să râzi cu poftă.

Mulţi oameni, printre care mă număr şi eu, spun că e greu să povesteşti acest film, el trebuie văzut şi să fie trăit.

Baroc I

Am întâlnit o carte în librăria de la colţul străzii pe care o parcurg destul de des, cărticică care este un album de artă dintr-o colecţie despre pictură. Până acum nu am apucat să o răsfoiesc decât pe aceasta, despre Baroc, semnată Andreas Prater şi Hermann Bauer. Foarte bine prezentate, clar şi inteligibil, picturi din baroc şi cei mai importanţi pictori ai acelei perioade.
Barocul s-a numărat mereu printre mişcările culturale preferate de mine, Epoca identificată cu  “absolutismul”, epoca lui Brueghel cel Bătrân, Rubens şi Rembrandt se caracterizează prin exces, de o parte, iar de cealaltă parte, de clar- obscur, amândouă variantele lăsând impresii puternice privitorului. Tot în aceeaşi perioadă s-au stabilit noi standarde pentru epoca de aur olandeză.
Pictura pe care am pus-o, este expuse în prezent (noivembrie 2009) în muzeul Louvre din Paris, şi este Saint Joseph charpentier de Georges de la Tour.

The Drunken Scotsman

It was 2007 when the rugby world cup took place in Paris. The ordinary september- Paris, known for milder temperatures than in summer, colourful leaves and neverending sunsets had turned into a replica of Scotland in it`s finest days. Continue reading

Note de bord

Pentru că nici nu ninge la Braşov, nici nu e toamnă, m-am apucat să îmi fac curăţenie în lucrurile vechi, majoritatea hârtii. Am trecut prin toate documentele (deja) din ultimii ani.  Sunt  “deja” deoarce hârtiile acelea au devenit deja ceva istoric, ce nu mai există. În afară de fotografii, care este evident că sunt documente, (cu toate că unele reprezintă mai mult decât cele arătate. De exemplu, acum nu mai ai voie să fotografiezi în săli din muzeul Louvre, deci pe lângă faptul că se aminteşte prin imagine cum era muzeul în 2005,  hârtia aminteşte şi că pe vremea aceea aveai voie să faci poze), am mai adunat şi o mulţime de alte hârtii. Bilete la muzee de exemplu (cei ce nu ştiu află acum că eu sunt un mare amator de muzee, atâta vreme cât subiectul mă interesează), ca cel din imaginea- colaj pe care am realizat-o, biletul meu gratuit de la muzeul vieţii romantice din Paris, care cu toate că nu impresionează ca celelalte, mi-a lăsat amintiri plăcute,  pentru că însuma viaţa din timpul romantismului. Mai aveam acolo multe mape de la fastvalul de teatru din Braşov, prilej cu care mi-am amintit de multe piese bune pe care le-am văzut. Mai am suveniruri care la vremea lor erau neimportante de când am fost la UNESCO, la Timişoara sau la Sighişoara. Mai ştiu cum era aerul pe vremea când m-am plimbat prin ţară şi prin alte ţări, dar mă surprinde gândul că oamenii acum mulţi ani nu făceau într-o viaţă întreagă câte am făcut eu de prin 2005 până acum.
Deja am o mulţime de lucruri strânse din filmele pe care le-am făcut, la fel cum am din spectacolele de teatru.
Am şi pliantele, şi chiar şi biletele de intrare la filmele de la festivalul de film “Anonimul”, unde am participat la conferinţa cu Cristian Mungiu, care e un fel de “minune” a cinematografiei româneşti în părerea multora.
Ar fi prea mult şi mult pre plictisitor să povestesc toate lucrurile care m-au adus aici. Continue reading

Les poupees russes (film)

Acesta este un film care te hotărăşti dacă să îl urmăreşti sau nu din primele minute de la începere. Când am văzut începutul, am ştiut că o să îmi placă. E o chestie pe care o ştii, la fel cum ştii şi alte lucruri în viaţă!
Pe scurt, filmul este despre un scenarist francez, pe nume Xavier, care nu se poate nicicum hotărâ la care dintre toate domnişoarele pe care le cunoaşte să rămână. Este acaparat de lumea lui siropoasă şi imaginară şi de brutalităţile şi nepăsările din fiecare zi. În timp, nu numai aventurile sale amoroase îl duc pe tot felul de drumuri, ci şi cariera şi cunoştinţele, el ajungând mereu să facă naveta între Paris şi Londra, iar apoi până în Rusia. Care va rămâne şi oare va descoperi el acea dragoste siropoasă la care viează, e o întrebare al cărei răspuns îl puteţi afla numai dacă urmăriţi filmul.
Mi-a plăcut foarte mult datorită situaţiilor pur reale care sunt prezentate. Este spectacolul vieţii pur şi simplu. Acestea sunt combinate cu fantezii, care se potrivesc perfect cu atmosfera acestui film. Apoi, faptul că numărul de actori este imens este din nou un punct în plus. Ca şi în viaţă, eroul este înconjurat de mulţi oameni care vin şi pleacă sau îi rămân mereu alături în timp. Tot ce se petrece pare să dureze foarte mult.
Astfel, la sfârşit, ai impresia că aţi văzut mai multe filme. Cea mai bună scenă, cel puţin preferata mea, este cea cu femeia perfectă, pentru care merită poate să urmăriţi întreg filmul.

Cred  că filmul doreşte să răspundă la întrebările “ce ne dorim de fapt?” şi “suntem oare destul de curajoşi să recunoaştem ce vrem cu adevărat?”

Cimitiere ephemere- morts de la rue (2006)

Ecrit en 2006!

L`un des objectifs peu connu par les touristes pas aimé par les autorités est la cérémonie « Les Morts de la Rue ». C`est une association qui organise ces enterrements des gens morts dans les rues de Paris et des alentours. Les morts de la rue sont ceux qui sont décédés à cause de la faim, de la violence et des maladies dues à la faim. C`est dans la Place de Trocadero ( l`une des plus luxueuses places de Paris) qu`on organise cette cérémonie.

En arrivant tu peux observer les dessins collés sur les grands „tombeaux”. Ensuite on voit beaucoup de gens , beaucoup de fleurs et des „gens de la rue” (facilement à reconnaître). Tous sont très tristes. Les gens portent de differentes écharpes: les organisateurs portent des écharpes jaunes et les partcipants portent des écharpes blanches.Beaucoup de pauvres qui pleurent leurs amis qui sont morts et qui maintenant meurent pour la deuxième fois. Un des participants habillé d` une couverture a aussi la photo de son ami, photo misé dans un ancien cadre. Il a une écharpe blanche sur sa tête. Je me suis rendu compte que les deux ont été de très bons amis: comme d`autres gens de la rue, ils ont affronté le froid, la faim, le manque d`amitié des passants. Et maintenant son ami est mort et il ne le verra jamais. Mais son futur? Comment seront pour lui les années qui suivront? Dans combien de temps son nom sera écrit sur une pancarte marron?

Les oficialités de Paris y ont été… Mais ils sont partie très vite avant le début de la cérémonie.

La cérémonie se déroule en silence: chaque participant (parmi lesquels moi et mes amis et Mme A- M) recoit aussi une pancarte sur laquelle on a écrit le nom de la personne décédée, l`âge et le lieu où il est mort. Sur quelques pancartes on pouvait lire seulement: „Un homme”, „Entre 30-40 ans”. Chaque participant a aussi deux fleurs. Les morts sont partagés par les mois de la mort.(ils sont si nombreux!…)et chaque mois suit après un petit discours.Chacun dépose sa pancarte sous un petit tapis de tableaux après avoir parcouru un trajet précis.

Mes amis, Mme A- M  et moi, nous avons conduit un nom sur son dernier chemin. Beaucoup… trop de noms ont été lus. Comment ont vécu ces gens? Comment sont-ils morts?

La cérémonie finit par une sorte d`aumône et en écoutant de la musique. La foule s`est dispersée et les gens vont y se réunir pour comémorer ceux qui vont mourir entre temps.

Please write your email address to subscribe to my blog and receive notifications of new posts by email.
Apasati aici pentru a va abona la acest blog.

Join 128 other followers

Inside Brumărel

Archive

Credo

Men give away nothing so liberally as their advice (Francois de la Rouchefoucauld)

2008- 2017 All rights reserved

Protected by Copyscape Web Plagiarism FinderUnauthorized use and/or duplication of this material without express and written permission from this blog’s author/owner is strictly prohibited.